ELABORAREA PLANULUI DE DEZVOLTARE A ŞCOLII PROFESIONALE ÎN CADRUL PROIECTULUI CONSEPT

Conform planului de activitate, în perioadele 17-20 martie şi 7-10 aprilie curent, la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA s-au desfăşurat modulele I şi II ale Programului de instruire „Elaborarea Planului de dezvoltare a şcolii”, destinat echipelor manageriale din Şcolile profesionale nr. 1 şi nr. 2 din or. Cahul, participante la Proiectul „Consolidarea sistemului de pregătire profesională tehnică în R. Moldova/CONSEPT”.

Seminarul-training a avut drept scop oferirea echipelor manageriale a unui suport profesional la elaborarea Planului de dezvoltare a şcolii (PDŞ). În cadrul modulului I au fost abordate subiecte ce ţin de conştientizarea necesităţii şi importanţei managementului strategic. Participanţii au determinat factorii consolidării capacităţii vitale a organizaţiei; şi-au actualizat cunoştinţele vizavi de componentele planului de dezvoltare a unităţii şcolare; au formulat misiunea şi viziunea şcolii; au efectuat analizele SWOT, PEST; au identificat şi au prioritizat problemele existente în şcoala pe care o administrează; au formulat obiectivele Planului de dezvoltare a şcolii şi au lucrat intensiv la structura logică a proiectului. Pentru modulul II (organizat în luna aprilie), managerii au elaborat schiţele preliminare ale PDŞ. Fiecare echipă a prezentat planul elaborat şi, beneficiind de sprijinul formatorilor şi sugestiile colegilor, l-a îmbunătăţit. Totodată, pe parcursul instruirii, participanţii şi-au dezvoltat abilităţile de structurare a proiectului de dezvoltare în funcţie de context. De menţionat nivelul înalt de motivaţie intrinsecă al participanţilor. Majoritatea s-au implicat activ şi responsabil în realizarea sarcinilor, manifestînd interes pentru subiectele analizate şi dînd dovadă de cultură şi asertivitate în discuţii. Activităţile au fost facilitate de formatori cu experienţă în domeniul managementului strategic: Valentina Chicu, Gheorghe Gîrneţ, Victor Sînchetru, Gheorghe Şalaru. De asemenea, în perioadele 13-14 mai şi 3-4 iunie, în ambele instituţii s-au desfăşurat activităţile de coaching/consultanţă pe teren. Scopul acestora a fost de a contribui la îmbunătăţirea Planurilor de dezvoltare a şcolii prin asigurarea sprijinului şi asistenţei echipelor administrative. În cadrul şedinţelor realizate în cele 2 şcoli profesionale cu formatorii experţi s-au discutat şi actualizat aspectele teoretice şi cerinţele faţă de conceptele PDŞ. Fiecare echipă a prezentat schiţa elaborată. În procesul consultanţei formatorii experţi au oferit sugestii şi recomandări utile pentru fiecare schiţă prezentată. Pentru lunile august-septembrie sînt preconizate cîte 2 vizite de consultanţă în fiecare şcoală, în cadrul cărora vor fi definitivate planurile de dezvoltare.

img_48