MASĂ ROTUNDĂ – EXPERIENŢE DE INTEGRARE A MINORITĂŢILOR NAŢIONALE PRIN EDUCAŢIE

163_copPe  26 iunie curent, Centrul Educaţional PRO DIDACTICA a desfăşurat ultima activitate din cadrul proiectului „Rolul educaţiei în societăţile multiculturale: lecţii învăţate”, implementat cu sprijinul financiar al Programului Est Est fără Frontiere al Fundaţiei Soros-Moldova şi realizat în parteneriat cu Centrul pentru Iniţiative Educaţionale din Letonia şi Asociaţia de Tineret „Republica Deschisă” din Estonia.

Evenimentul a avut drept scop familiarizarea unui public cît mai larg cu lecţiile învăţate în urma schimbului de experienţă cu Letonia şi Estonia, privind: rolul educaţiei în cadrul unor societăţi  multiculturale, abordată prin prisma interculturală şi multilingvă a acesteia; modele lingvistice de integrare ale minorităţilor etnice prin educaţie, studierea eficientă a limbii de stat – toate acestea contribuind într-o mare măsură la sporirea coeziunii sociale şi consolidarea întregii societăţi.

În cadrul mesei rotunde a fost făcută o trecere în revistă a tuturor evenimentelor realizate în proiect, cu beneficiile şi acţiunile de perspectivă pentru republica noastră. Echipa de experţi locali  a prezentat publicului diversitatea de lecţii învăţate în urma vizitei efectuate în Letonia şi Estonia, acestea reflectîndu-se într-un grup de materiale tematice publicate în Revista de Teorie şi Practică Educaţională Didactica Pro…, care a fost oferită ca donaţie fiecărui participant în sală.

Îniţiativele locale ale unor licee din republica noastră, pentru îmbunătăţirea şi implementarea politicilor de integrare prin educaţie a minorităţilor naţionale de la noi, au fost de asemenea în centrul atenţiei celor prezenţi. Directorii acestor instituţii au vorbit despre primii paşi în direcţia predării mai multor discipline în limba română, oferindu-le astfel elevilor o cunoaştere mai bună a limbii de stat şi sporind în acest mod şansa lor pentru o integrare reuşită în societatea noastră.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Biroului Relaţii Interetnice, Direcţiei Raionale de Învăţămînt din Comrat, circa 30 de directori ale instutuţiilor liceale cu instruire în limba rusă din diferite localităţi ale republicii noastre şi experţi locali.

Instituţiile invitate să participe la eveniment au beneficiat de o donaţie de carte pentru bibliotecile şcolare ale acestora.

 

Silvia Barbarov, coordonator de proiect

163_2 163_3