COLABORARE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIONAL ÎNTRE COMUNITĂȚILE DE PE AMBELE MALURI ALE RÂULUI NISTRU

undp

Chișinău, 2 martie 2017, 10.30
Centrul Educațional PRO DIDACTICA, str. Armenească 13

Începând cu luna martie curent comunitățile din localitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru vor avea posibilitatea să colaboreze și să dea start unor activități comune în domeniul educației. Această inițiativă are loc în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD prin lansarea platformei educaționale.

Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului Crearea unei platforme educaționale pentru consolidarea încrederii și intensificarea colaborării între comunități de pe ambele maluri ale Nistrului. Organizația implementatoare este Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în consorțiu cu Centrul CONTACT, pe malul drept, şi Centrul de Inovaţii Educaționale și Programe Sociale, pe malul stâng.

Principalul obiectiv al proiectului este stabilirea unei platforme comune în domeniul educației și a unui parteneriat în vederea valorificării potențialului de consolidare a încrederii a proiectelor de infrastructură realizate în cadrul Programului SCBM, precum și fortificării colaborării între comunitățile beneficiare de pe ambele maluri ale Nistrului.

Printre activitățile-cheie ale proiectului se anunță: identificarea potențialilor membri pentru viitoarea platformă; evaluarea necesităților curente ale instituțiilor beneficiare, membri ai platformei; organizarea unor activități comune sistematice, inclusiv mese rotunde, ateliere, sesiuni de mentorat, vizite de studiu tematice pe ambele maluri şi întruniri cu membrii consorţiului şi instituţiile beneficiare, desfășurarea trainingurilor de dezvoltare profesională, o vizită de studiu într-o țară membră a Uniunii Europene, cu implicarea celor mai activi reprezentanți.

Din 2009, peste 70 de instituții sociale de pe ambele maluri ale râului Nistru au fost renovate cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.

Pe parcursul anului curent, instituțiile de profil cultural, sportiv, educațional, mediu și medicină, renovate anterior, vor fi încurajate să se includă în platforme tematice pentru a spori cooperarea și astfel, pentru a consolida încrederea între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru.

Lilia Nahaba,
coordonatoare de proiect

transnistria