MONITORIZAREA ȘI EVALUAREA IMPLEMENTĂRII PLANULUI DE DEZVOLTARE STRATEGICĂ A INSTITUŢIEI

logo-AED

În perioada 22-24 noiembrie curent, la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, se desfășoară următorul seminar-training, destinat reprezentanţilor echipelor manageriale din școlile profesionale, beneficiare ale proiectului CONSEPT+.

Subiectul principal, abordat pe parcursul celor trei zile de formare, se referă la monitorizarea și evaluarea implementării Planului de Dezvoltare Strategică a Instituţiei/PDS. Interesul pentru această tematică este determinat, în primul rând, de necesitatea reală a participanţilor de a clarifica aspectele problematice ce ţin de proiectarea și realizarea monitorizării implementării unui document strategic or, majoritatea instituţiilor, reprezentate de participanţii la activitate și-au elaborat recent PDS-urile și sunt interesate în implementarea calitativă a acestora.

Pornind de la așteptările participanţilor, sesiunile de informare/formare, facilitate de formatorii centrului Valentina Chicu și Serghei Lîsenco, au inclus cele mai relevante aspecte care se referă la planificarea și realizarea unui proces calitativ de monitorizare și evaluare internă a implementării PDS-ului. Astfel, în primele zile de activitate, au fost reliefate diferenţele principale dintre funcţionare și dezvoltare, au fost evidenţiate aspectele definitorii ale monitorizării şi evaluării, dar și rolul acestor procese în realizarea viziunii instituţionale. Un alt subiect interesant s-a axat pe reflectarea obiectivelor strategice în planul anual al instituţiei și în planurile de activitate ale subdiviziunilor instituţiei. De asemenea, a fost exersat procesul de elaborare a indicatorilor și au fost propuse instrumente și modalităţi de colectare a datelor. Toate discuţiile, exerciţiile și simulările s-au realizat în baza situaţiilor reale și a documentelor strategice și operaţionale funcţionale.

În ultima zi de activitate urmează să fie analizat și abordat aplicativ procesul de analiză și colectare a datelor, dar și reflectarea acestora în rapoartele de monitorizare și evaluare a implementării PDS-ului.

Rima BEZEDE,
coordonator de proiect