JURNALIȘTI DIN AUSTRIA ÎN VIZITĂ LA UNA DINTRE CELE MAI PRESTIGIOASE INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL TEHNIC DIN REPUBLICA MOLDOVA

Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău  a primit în vizită, în data de 2 octombrie curent, o delegaţie de la Ministerul Afacerilor externe din Austria, un grup de jurnalişti austrieci, reprezentanţi ai Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, ai Asociaţiei Internaţionale Donau Soja (Austria), dar şi ai Centrului Educaţional PRO DIDACTICA, pentru a-i familiariza îndeaproape cu activitatea şi realizările acestei instituţii-pilot în proiectul Uniunii Europene DevRAM, Partea I”.

Oaspeţii au avut prilejul să asiste la o lecţie desfăşurată cu elevii care studiază la specialitatea Tehnologia produselor de origine vegetală şi se pregătesc pentru activitate la întreprinderile de păstrare şi prelucrare a fructelor şi legumelor. Având ca temă de casă elaborarea în grup a unor ambalaje pentru fructe şi plante uscate, aceştia şi-au prezentat produsele şi planul de acţiuni întru comercializarea producţiei.

Un alt moment memorabil al acestei întâlniri a fost master-class-ul desfăşurat de Daniel Frumusachi, elev în anul IV, un tânăr somelier care are deja înregistrate două recorduri mondiale, unul fiind confirmat de Guiness World Records.  Acesta şi-a demonstrat măiestria în a deschide sticle de spumant prin metoda ”Sabrages”, cu ajutorul unei săbii.

Colectivul de profesori şi elevi a prezentat succint parcursul istoric al acestei şcoli agricole – una dintre cele mai vechi din spaţiul nostru, oferta educaţională şi procesul de învăţământ, sălile de studiu şi laboratoarele în care sunt formaţi specialişti pentru fabricarea de băuturi alcoolice şi răcoritoare, pentru industria turismului, pentru amenajarea parcurilor şi a grădinilor publice.