INSTRUMENTE DE INSTRUIRE LA ZI ÎN EMISIUNEA EDU TOLK

Stimați colegi,

după cum ziceam într-o postare anterioară, învățarea nu are vacanță, iar în vremuri de criză ea devine mai plăcută și mai reflexivă, îndemnându-vă să luați cunoștință sau să revedeți materialele didactice puse la dispoziție de C.E. PRO DIDACTICA.

Vă îndemnam în acea postare să ”răsfoiți producția scrisă”, elaborată de-a lungul a mai bine de 20 de ani în cadrul mai multor proiecte:  cărțile din Biblioteca Pro Didactica  (http://prodidactica.md/biblioteca-pro-didactica-on-line/), cele 119 numere de revistă Didactica Pro…  (http://www.prodidactica.md/revista/), resursele didactice create de profesori (http://red.prodidactica.md/resurse-red/red-nationale)/.

De data aceasta, vă invităm să vă faceți timp pentru ”producția audiovizuală” a CEPD, una tânără, dar cu un viitor promițător: emisiunea Edu Tolk. Moderată de Michelle Iliev, emisiunea pune în discuție un subiect care ne preocupă pe toți – educația. Zilele trecute, în cadrul acesteia, a fost lansată o nouă rubrică dedicată resurselor educaționale deschise, îngrijită de Cătălina Țurcanu, primul episod având în centrul atenției instrumentul Google Classroom. De asemenea, în parteneriat cu portalul de știri diez, Edu Tolk a dat startul campaniei #învățdeacasă, pentru a ajuta profesorii să utilizeze platformele și instrumentele on-line (https://diez.md/2020/03/21/lista-bibliotecilor-digitale-din-moldova-recomandate-in-metodologia-de-studii-la-distanta/).

Realizată în parteneriat cu companiile Ellation&Crunchyroll, emisiunea Edu Tolk poate fi urmărită pe canalul de Youtube (https://www.youtube.com/channel/UCmRFvPOtY8-DT3tln5J3ndw), pagina de Facebook și site-ul C.E. PRO DIDACTICA.