Mereu de actualitate: inteligența emoțională

Seria de instruiri desfășurate de Centrul Educațional PRO DIDACTICA în cadrul proiectului Platforma EDUCAȚIE al programului Uniunii Europene Măsuri de promovare a încrederii, implementat de PNUD Moldova, continuă.

Activitatea de astăzi, 27 octombrie, a adunat multă lume din mediul educațional de pe ambele maluri ale Nistrului, dar și din România, circa 85 de cadre manageriale și didactice. Acest număr impresionant de participanți se datorează interesului pentru subiectul pus în discuție – Dezvoltarea inteligenței emoționale: cheia succesului, dar și faptului că, elevii fiind în vacanța de toamnă, pedagogii se pot ocupa de propria creștere, profesională și personală.

 Astfel, trainingul, realizat online, sincron, cu două grupe de cursanți, și-a propus câteva obiective: cunoașterea  domeniilor inteligenței emoționale, a impactului acesteia asupra relațiilor interpersonale; dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor; stabilirea propriei scale de maturitate emoțională; însușirea tehnicilor de dezvoltare a inteligenței emoționale.

Ghidați  de Svetlana Șișcanu și Alesea Frunze, participanții au trecut în revistă acest element esențial al organizării și reglării vieții sociale, profesionale și personale pe nume emoție, tipurile și rolurile emoțiilor – pozitive și negative; răspunsurile/reacțiile pe care le determină ele. O secvență aparte a presupus-o studiul factorilor ce generează inteligența emoțională, al componentelor sale structurale și al beneficiile fiecăreia în parte. Emoțiile fundamentale și cele complexe au fost decodificate în baza Roții emoțiilor a lui Plutchik, iar cele 25 de poziții ale maturității emoționale au fost analizate detaliat cu ajutorul scalei lui Friedmann.

De inteligența emoțională a celor care alcătuiesc o colectivitate depinde succesul acestei colectivități. Prin urmare, orice entitate organizațională, mică sau mare, are nevoie de indivizi empatici, atenți la sentimentele și trăirile proprii și ale altora, care relaționează ușor, acceptă criticile constructive, pot trece peste momentele negative din activitate sau din cotidian, își pot regla emoțiile și pot identifica cauzele ce le-au provocat etc. – capacități și abilitățile care pot fi dezoltate sau îmbunătățite prin metode și tehnici verificate în practică.