Programul de formare MANAGAMENTUL EDUCAȚIONAL

Ediția curentă a programului de formare al Centrului Educațional PRO DIDACTICA cu genericul Managementul educațional, acreditat de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare, este pe ultima sută de metri. Desfășurată în perioada 3-31 octombrie, în format online, cu sesiuni sincron și asincron, avându-i ca formatori pe Daniela VACARCIUC și Svetlana ȘIȘCANU, aceasta și-a propus drept obiectiv dezvoltarea competenţelor necesare unui management eficient al instituției.

Participanții, reprezentanți ai echipelor manageriale din învățământ, în jur de 40 de persoane, au beneficiat de o abordare complexă a fenomenului, axată pe o consistentă componentă teoretică, dar și pe una practică, la fel de bogată în conținut și exercițiu.

Pentru o  funcționare eficientă, pentru asigurarea calității procesului educațional, toate tipurile de școli trebuie să se ralieze la un șir de schimbări și îmbunătățiri din sistem. Pentru a face față acestei realități, corpul de conducere are nevoie de pregătire specială, domeniile vizate fiind: managementul calității, componentele și principiile acestuia; cultura calității vs cultura succesului; procesul de asigurare și de creștere a calității, măsurarea progresului, standarde, criterii și indicatori pentru evaluarea calității; organizațiile ca sisteme sociale și surse de competitivitate; factorii ce influențează cultura organizațională; comportamentul organizațional, tehnici de analiză și strategii de eficientizare a acestuia; managementul și implementarea schimbării; componentele și specificul procesului de proiectare managerială, Planul de dezvoltare strategică, etapele și pașii pe care îi implică etc.

Anume aceste aspecte din toate domeniile prioritare pe care se bazează standardele de competență profesională a managerilor din sistemul de învățământ au fost puse în discuție pe parcursul instruirii.

Această ediție a programului, caracterizată printr-un interes sporit al celor prezenți pentru subiect, mai are o ultimă activitate, cea de follow-up, care va avea loc pe data de 21 noiembrie.