O mai mare încredere în viitor prin dezvoltarea competențelor sociale în școală

Anunțăm un nou produs editorial elaborat de experții proiectului Uniunii Europene Platforma
EDUCAȚIE, implementat, în perioada 2022-2023, de PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul
Educațional PRO DIDACTICA (Chișinău) și Centrul Educațional RAZVITIE (Tiraspol), în
cadrul programului „Măsuri de consolidare a încrederii”.


Ghidul – O mai mare încredere în viitor prin dezvoltarea competențelor sociale în școală – și-a
propus să fie un suport util pentru cadrele manageriale și didactice, de la toate treptele de
învățământ, de pe ambele maluri ale Nistrului, în demersul de formare și perfecționare a
abilităților soft – scopul principal al ultimei faze a proiectului.


Procesul de formare și dezvoltare a competențelor sociale ale oamenilor școlii merită o atenție
deosebită, deoarece anume ei sunt cei care le vor forma, la rândul lor, generației în creștere.
Competențele de comunicare, de relaționare, de rezolvare a conflictelor, de gestionare a riscurilor
și a situațiilor de stres, de cooperare și de lucru în echipă, de luare a deciziilor, inteligența
emoțională îi sunt necesare cetățeanului secolului al XXI-lea pentru succes în activitatea
profesională și în viața de zi cu zi.


Metodologia de dezvoltare a competențelor sociale descrisă în ghid se axează pe abordările
cognitivistă și constructivistă ale învățării, căci, susțin autorii, ”competențele sociale nu mai sunt
doar capacitatea de a face un lucru, a aplica cunoștințe și deprinderi, prin mobilizarea unor
resurse, ci capacitatea de a exercita un rol, de a rezolva o situație/tipuri de situații, de a se raporta
la o inteligență a situațiilor, care se construiește continuu. De aceea, procesul de profesionalizare
a cadrelor didactice, prin accentul pus pe competențele sociale, este una dintre ideile-forță ale
formării inițiale și continue, unde se oferă elementele activității profesionale, științifice, raționale
și creative. Pentru ca să nu mai aplice mecanic modelele date, ci să acționeze ca specialiști care
conștientizează comportamentul, gândesc cursurile, metodologiile, tehnologiile, manualele,
structurile etc.”.


Ghidul, editat în limbile română și rusă, include repere teoretice și sugestii practice de organizare
a activităților de formare și dezvoltare a competențelor sociale. Acesta se adresează tuturor
cadrelor didactice și manageriale de pe ambele maluri ale Nistrului, dar și studenților,
masteranzilor și doctoranzilor din domeniul științelor educației preocupați de creștere
profesională și personală în misiunea nobilă asumată, cea de modelare a personalității umane.