GÂNDIREA CRITICĂ PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

La Centrul Educaţional Pro Didactica, în perioada 23-25 ianuarie 2018, au început formările pentru 12 cadre didactice din învăţământul profesional, şcolile profesionale şi centrele de excelenţă. Genericul formării a fost Gândirea critică pentru formarea competenţelor profesionale, realizându-se modulul I al programului.

În cele 3 zile de activitate, au fost abordate subiectele Ce este gândirea critică, Cum se aplică în învăţământul profesional cadrul ERRE, De ce şi cum trebuie ca elevii să discute. Au fost aplicate şi analizate mai bine de 15 tehnici din arsenalul LSDGC. Cu fiecare dintre tehnicile aplicate şi debrifate, cursanţii deveneau tot mai siguri de fezabilitatea lor şi tot mai motivaţi să le aplice, la revenire în instituţie. Participanţii la activitatea de formarea urmează să desfăşoare seminare în instituţiile în care activează, dar şi să exerseze tehnicile asimilate în diferite contexte la clasă.

Cel de-al doilea modul al programului se va desfăşura în martie curent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *