DIMENSIUNEA ESTICĂ A MOBILITĂŢII – CONFERINŢĂ LA VARŞOVIA

varsovia1În perioada 6-7 iulie curent, la Varşovia a avut loc conferinţa cu genericul Dimensiunea estică a mobilităţii. Aceasta a fost organizată de către Comisia Europeană şi Polonia, care deţine în prezent Preşedenţia în Consiliul Europei, şi reprezintă una din iniţiativele Uniunii Europene pentru Parteneriatul Estic.

Evenimentul a fost organizat cu scopul de a susţine Parteneriatul Estic şi este destinat mobilităţii studenţilor, profesorilor, cercetătorilor, tinerilor, precum şi persoanelor care activează în domeniile Sport şi Cultură. Obiectivul conferinţei a fost consolidarea fluxului mobilităţii între Uniunea Europeană şi ţările Parteneriatului Estic, din care fac parte Armenia, Azerbaigean, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina.
Din Moldova au participat la conferinţă reprezentanţi din diverse instituţii şi organizaţii: Ministerul Educaţiei al RM, Ministerul Tineretului şi Sportului al RM, Ministerul Culturii al RM, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălţi şi Alianţa studenţilor din Moldova. Centrul Educaţional PRO DIDACTICA a fost reprezentat de către Lilia Nahaba, coordonator proiecte educaţionale.
Printre subiectele abordate în cadrul conferinţei se enumeră:

  • Parteneriatul Estic
  • Situaţia actuală a fluxurilor de mobilitate între Uniunea Europeană şi ţările Parteneriatului Estic
  • Instrumentele  şi programele existente pentru promovarea instruirii internaţionale şi a mobilităţii în domeniul  cercetării
  • Instrumentele existente pentru promovarea calităţii mobilităţii
  • Cele mai bune practici pentru mobilitatea virtuală
  • Formarea profesională: facilitarea mobilităţii studenţilor şi a angajaţilor prin intermediul Cadrului European al Calificărilor
  • Sportul ca mijloc de mobilitate –  practici pozitive
  • Programul Erasmus Mundus şi Tempus ca mijloc de sprijin al dimensiunii estice
    a mobilităţii
  • Experienţa ţărilor din afara UE referitoare la mobilitatea savanţilor în cadrul programului Marie Curie: oportunităţi, bariere şi recomandări pentru viitor
  • Programul “Tinerii în Acţiune” ca instrument pentru dezvoltarea competenţelor de bază şi creşterea ocupării forţei de muncă pentru tineri
  • Constatări pe marginea problemelor şi oportunităţilor de mobilitate a oamenilor de cultură în cadrul Parteneriatului Estic etc.

Evenimentul a reprezentat o adevărată oportunitate pentru realizarea unui schimb de experienţă şi de opinii cu privire la instrumentele de mobilitate şi programele Erasmus Mundus, Tempus, Marie Curie, Tinerii în Acţiune etc. atît la nivel european, cît şi la cel naţional; la calitatea mobilităţii, precum şi la perspectivele pentru viitoarele iniţiative politice.
Rezultatele conferinţei vor servi drept bază pentru pregătirea reuniunii Parteneriatului Estic la nivel înalt, care va avea loc în perioada 29 – 30 septembrie curent, la Varşovia.

Lilia NAHABA,

Coordonator proiecte
varsovia2

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *