DE LA PLANIFICAREA STRATEGICĂ LA PLANIFICAREA OPERAŢIONALĂ

208_cop (1)În  perioada   28-30  octombrie  2014,  în incinta  CE  PRO DIDACTICA,  s-a desfăşurat seminarul-training ”De la planificare strategică  la  planificarea  operaţională” la care au participat membrii echipelor manageriale din 6 instituţii din învăţămîntul secundar profesional.  Activitatea face parte din proiectul CONSEPT,  componenta ”Dezvoltare organizaţională”, implementată de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi sprijinită financiar de Fundaţia Liechtenstein Development Service (LED), care are drept scop îmbunătăţirea funcţionării şcolilor profesionale prin consolidarea competenţelor manageriale ale membrilor echipelor administrative.

În cadrul activităţii au fost abordate subiecte de interes major ce ţin atît de planificarea strategică, cît şi de elaborarea şi implementarea planului de activităţi. Printre cele mai importante obiective propuse la începutul seminarului-training şi atinse pe parcurs, se numără:

  • clarificarea  nuanţelor  legate  de  planificarea   strategică  şi  cea   operaţională;
  • operaţionalizarea  corectă a  obiectivelor  generale;
  • elaborarea  şi formularea corectă a  indicatorilor calitativi şi cantitativi;
  • dezvoltarea abilităţilor de motivare a angajaţilor  pentru  implementarea  PDŞ-ului. etc.

În timpul sesiunilor echipa de formatori a facilitat un demers de formare profesională, axat pe învăţare experenţială şi schimb de bune practici, punînd accentul pe dezvoltarea  în  continuare a abilităţilor  de  lucru  în  echipă, implicarea plenară a  participanţilor  în  activităţile propuse, promovarea  managementului  participativ, dar şi pe  sensibilizarea vizavi de  importanţa  succesiunii  logice şi concordanţei:  problemă – obiectiv  general – obiectiv  specific – acţiune –  indicatori  –  schimbarea  (calitatea)  produsă.  Menţionăm ca la  acest  seminar  participanţii, care au mai implicaţi  şi în alte programe de formare din cadrul componentei,   au  avansat  în  ceea  ce  priveşte lucrul  în  echipă şi  profunzimea  abordării  subiectelor, oferind de  feedback constructiv într-un climat deschis şi prietenos.

Următoarele activităţi din cadrul componentei ”Dezvoltare organizaţională” se vor desfăşura în şcolile participante şi vor fi axate pe monitorizarea implementării PDŞ-ului. Fiecare şcoală profesională va fi asistată şi sprijinită în procesul  de implementare a programului de dezvoltare.

Rima Bezede,
Coordonatoare Proiect

208_3 208_2 208_1