IMPLEMENTAREA DIMENSIUNII DE EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ LA ORELE DE PEDAGOGIE

Pestalozzi-EIC

Componenta interculturală prin activităţile şi sarcinile proiectate în Curriculumul modular şi în Ghidul metodologic, elaborate şi editate în proiectul ”Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale în formarea iniţială a cadrelor didactice” continuă să fie valorificată de dna Olga NEGRUŢĂ, asistent universitar la Universitatea de Stat din Moldova, Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei, în cadrul cursului de Pedagogie cu studenţii viitori pedagogi de la anul 2, Facultăţile Litere, Istorie şi Filosofie.

Astfel, recent, în perioada monitorizată de noi, studenţii au împărtăşit reflecţii originale pe baza fragmentului de text şi a tabloului, vizavi de raportul Sinele personal versus riscurile deschiderii maximale. Imaginile de mai jos reflectă conţinutul specific abordat la tema Factorii formării personalităţii, care ne influenţează şi ne formează concepţia despre lume, inclusiv viaţa noastră, în condiţiile tot mai extinse şi mai pline de provocări ale diversităţii. Dimensiunea interculturală a mai fost predată, în mod infuzional şi învăţată cu succes la alte ore, inclusiv la cele cu subiectele: Educaţia, obiect de studiu al pedagogiei. Funcţiile, factorii şi formele educaţiei; Finalităţile educaţiei abordate din perspectiva deschiderii culturale/interculturale; Profesorul, actant al procesului educaţional; Sistemul de competenţe ale cadrului didactic etc. Procesul instructiv se realizează la distanţă, de manieră interactivă, prin intermediul aplicaţiei BigBlueButton, de pe platforma instituţională Moodle.

Iniţiativa de dezvoltare şi fortificare a competenţei interculturale la profesorii din învăţământul superior şi la studenţii viitori pedagogi se implementează de echipa C.E. PRO DIDACTICA, în parteneriat cu 3 universităţi: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Comrat şi Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălţi.

Consemnare: V. Goraş-Postică, expert proiect