INTEGRITATEA ÎN UTILIZAREA RESURSELOR UMANE ȘI FINANCIARE ÎN EDUCAȚIE. O SINTEZĂ A CONSTATĂRILOR OBȚINUTE ÎN BAZA EVALUĂRILOR INTES, CONDUSE LA NIVEL LOCAL ÎN GEORGIA, KÂRGÂZSTAN, R. MOLDOVA ȘI MONGOLIA

NEPC

Propunem actorilor educației – politicieni, cercetători, manageri și cadre didactice, părinți și studenți etc. – un studiu comparativ care vizează problemele de integritate din învățământul preuniversitar. Acest studiu  (tradus din engleză de Elena Suff) a fost realizat în cadrul proiectului ”Integritatea sistemelor educaționale (INTES), investigată de societatea civilă”, implementat în anii 2019-2020 de către Centrul pentru Politici Aplicate și Integritate (CAPI), împreună cu Rețeaua Centrelor de Politici Educaționale (NEPC), în parteneriat cu organizații ale societății civile – membre ale NEPC – din Georgia, Kârgâzstan,Moldova și Mongolia, cu susținerea Fundațiilor pentru o Societate Deschisă (Programul de sprijin pentru educație).

Autorii Mihaylo Milovanovitch & Olja Jovanovic prezintă o sinteză a principalelor constatări făcute în baza evaluărilor integrității,organizate la nivel local. Evaluările s-au orientat spre două întrebări-cheie: Se angajează participanții la educație școlară din Georgia, Kârgâzstan, Moldova și Mongolia în practici care rezultă în abuzul de resurse umane și financiare în domeniul educației? Dacă da, atunci care sunt mecanismele și punctele slabe la nivel de sistem, care facilitează și motivează asemenea comportamente?În Georgia și în Moldova, evaluarea integrității s-a centrat pe managementul resurselor umane în domeniul educației, pe când rapoartele din Kârgâzstan și Mongolia au analizat nivelul de integritate înregistrat la utilizarea finanțării din surse particulare sub forma donațiilor primite de la părinți de către furnizorii de învățământ public.

Discuțiile despre integritate reprezintă o nouă abordare a unor provocări vechi și ar putea justifica reluarea unor probleme care se consideră închise sau prea dificil de abordat. Pentru ca această inițiativă să reușească, este important să se facă uz de constatările INTES și cercetările consecutive, care se vor centra mai exact pe problemele identificate până acum. În același sens, efortul de a preveni comportamentele ilicite în toate patru țări va depinde de măsura în care acest efort va reuși să soluționeze problemele de politici care stau la baza gestionării resurselor umane și financiare. Actorii educaționali au motive întemeiate pentru a face ceea ce fac și, chiar dacă comportamentul lor este problematic din punctul de vedere al integrității, merită să se investească în înțelegerea acestor motive, pentru a pregăti reacții bazate pe dovezi care răspund la preocupările și așteptările lor în calitate de factori interesați în educație.

Coordonator: Viorica Goraș-Postică

INTEGRITATEA ÎN UTILIZAREA RESURSELOR UMANE ȘI FINANCIARE ÎN EDUCAȚIE

Coperta-NEPC_page-0001