Activitatea de follow-up în cadrul programului ”Dezvoltarea competenței de creare a resurselor educaționale digitale deschise pentru învățământul profesional tehnic”

shift-edu-2

Desfășurat online în perioada 1-17 aprilie 2021 și având ca beneficiari cadre didactice și maiștri din instituții de învățământ profesional tehnic,

acest program de formare continuă al proiectului Shift Edu și-a propus să contribuie la dezvoltarea competenței de creare a RED pentru utilizare în procesul de predare-învățare-evaluare.

Cele 24 de sesiuni de training au fost facilitate de dr. conf. univ. Andrei Braicov și dr. lect. univ. Tatiana Veverița (Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău), precum și de trei formatori pregătiți în cadrul proiectului: Sergiu Coceaș, Elena Nicolaev și Gheorghe Timoftică (Centrul de Excelență în Construcții).

Astăzi, 29 aprilie,  a avut loc activitatea de follow-up, în cadrul căreia au fost prezentate temele de casă. Sarcina cursanților a constat fie în transpunerea în format digital a unui curs, fie în elaborarea unei cărți digitale sau a unui site.

Produsele aduse în atenția formatorilor și colegilor, destinate predării unui spectru larg de discipline (informatice, contabile, juridice etc.), au impresionat. În primul rând, prin originalitate, prin diversitatea și unicitatea lor, prin gama de mijloace folosite, prin implicarea și munca depusă de autori. Aceștia au conceput structura lucrărilor, au gândit fiecare componentă până în cele mai mici detalii, au adunat piesele și le-au închegat într-un tot întreg. Un tot întreg construit cu ajutorul Moodle, Google sites, Canva, Testmoz, e-exercițiilor și e-testelor, secvențelor audio și video, imaginilor, prezentărilor PP, animațiilor etc. 

Bineînțeles, pe alocuri, a rămas loc de mai bine (și-au spus cuvântul lipsa de timp, cunoașterea la nivel de începător a unor platforme și aplicații etc.). De aceea, formatorii au venit cu propunerea de a încărca produsele pe un link, pentru a le analiza amănunțit și a veni cu sugestii concrete de îmbunătățire. Pentru că sunt produse ce trebuie diseminate, împărtășite colegilor, ca modele   pentru crearea de alte produse. Au mai venit formatorii și cu un sfat: pentru a avansa, cursanții nu trebuie să se oprească la cele învățate în cadrul programului, ci să caute singuri instrumente, să experimenteze, să exerseze, să-și dezvolte continuu competențele.  

Și cursanții au venit cu câteva recomandări. Utilitatea programului primând în aprecierile lor, ei și-au exprimat dorința de a-și continua dezvoltarea competențelor de creare a RED.  De asemenea, consideră important ca sesiunile să fie înregistrate, pentru a putea reveni la anumite secvențe de formare.