Alți 90 de manageri pregătiți pentru asigurarea calității în învățământ

Ediția curentă a programului ”Evaluarea calității în învățământul general”, acreditat de Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, a luat sfârșit. Durând patru zile (10/11, 12, 17 și 19 mai) și desfășurându-se în format sincron și asincron, aceasta a întrunit 90 de cursanți (45 de directori și directori adjuncți de grădinițe și 45  de gimnazii și licee) și a fost facilitată de formatoarele Tamara Tonu, Maria Șevciuc, Olga Tarlev și Lilia Arteni.

Programul a avut drept obiectiv dezvoltarea competențelor manageriale în corespundere cu prevederile ”Standardelor de competență profesională ale cadrelor de conducere din învățământul general” și ale ”Standardelor de calitate pentru instituțiile de învățământ primar și secundar general din perspectiva școlii prietenoase copilului”, precum și cu ale standardelor europene din domeniu.

Conceptul activității a presupus demersuri de pregătire teoretică și practică și de pregătire individuală. Instruirea a fost structurată în două secțiuni  ”Evaluarea calității în instituțiile de învățământ general” și ”Evaluarea cadrelor de conducere din învățământul general”, a câte 3 module fiecare (”Repere conceptuale în evaluare”, ”Procesul de evaluare”; ”Aplicarea instrumentelor de evaluare și elaborarea raportului de evaluare). Astfel, participanții au fost familiarizați cu: cadrul legal referitor la drepturile copiilor la educație de calitate, componentele asigurării calității, metodologia de evaluare a calității serviciilor educaționale, criteriile de evaluare a calității procesului educațional, algoritmul de elaborare a raportului de evaluare etc. Fiecare sesiune a inclus și exerciții aplicative, teste formative, încheindu-se cu o activitate de follow-up, în cadrul căreia au fost prezentate temele de casă (dovezi atestate în instituție pentru indicatorul examinat, un text analitic-concluziv referitor la performanțele instituției pentru indicatori din diferite standarde de competență profesională ale cadrelor de conducere din învățământul general,  o secvență de raport anual de activitate a cadrului de conducere).

Pentru mai multe detalii privind participarea la acest program, doritorii sunt invitați să acceseze site-ul Centrului Educațional PRO DIDACTICA.