CONCURS DE SELECTARE A UNUI GRUP DE EXPERŢI PRIVIND EFECTUAREA UNUI STUDIU DE EVALUARE INIŢIALĂ A COMPETENŢEI INTERCULTURALE ÎN MEDIUL UNIVERSITAR

Pestalozzi

CENTRUL EDUCAŢIONAL PRO DIDACTICA

ANUNŢĂ

CONCURS DE SELECTARE A UNUI GRUP DE EXPERŢI PRIVIND EFECTUAREA UNUI

STUDIU DE EVALUARE INIŢIALĂ A COMPETENŢEI INTERCULTURALE ÎN MEDIUL UNIVERSITAR

Proiectul: Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale (EIC) în formarea iniţială a cadrelor didactice

Citește mai mult

COMUNICAT DE PRESĂ: PREZENTAREA RAPORTULUI ”EVALUAREA NECESITĂȚILOR INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL TEHNIC DIN DOMENIUL AGROALIMENTAR”

16 noiembrie 2018

În aprilie 2018 a demarat proiectul “Creșterea competitivității sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanțurile valorice interne și globale, în special a sectorulul culturii de soia” (Partea I a Programului UE ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova (DevRAM))”, care este implementat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) în parteneriat cu Donau Soja (Austria) și Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Proiectul va fi derulat în perioada aprilie 2018-martie 2021, obiectivele sale fiind axate pe dezvoltarea unor lanțuri valorice agroalimentare competitive, moderne și durabile, mai ales a lanțului valoric al culturii de soia.

Citește mai mult

LITERATURĂ DIDACTICĂ ÎN VÂNZARE

STIMAŢI MANAGERI, CADRE DIDACTICE, STUDENŢI, PĂRINŢI, ELEVI ŞI TOŢI CEI INTERESAŢI DE DOMENIUL EDUCAŢIONAL!

În noul an şcolar Centrul Educaţional PRO DIDACTICA propune următoarele titluri:

Formare de competenţe prin strategii didactice interactive (80 lei);
Competenţa acţional-strategică (60 lei);
Citind, învăţ să fiu (60 lei);
O oră pentru lectură (21 lei);
O competenţă-cheie: a învăţa să înveţi (40 lei);
Leadership educaţional – o provocare pentru dezvoltarea cadrelor didactice (45 lei).

Citește mai mult