LANSAREA UNEI ALTERNATIVE DE INSTRUIRE A ELEVILOR

img_53Pe 20 noiembrie, în incinta Centrului Educaţional PRO DIDACTICA, a avut loc CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ “ÎNVĂŢAREA PRODUCTIVĂ – O PUNTE ÎNTRE ŞCOALĂ ŞI VIAŢĂ”, pregătită în colaborare cu experţi din Germania (Institutul de Învăţare Productivă în Europa), România, Bulgaria şi Republica Moldova. Beneficiarii lucrărilor Conferinţei au fost peste 40 de specialişti responsabili de orientarea profesională de la DGETS, cadre didactice şi manageriale din republică. Activitatea s-a desfăşurat cu sprijinul Fundaţiei SOROS Moldova, Programul EST EST PARTENERIAT FĂRĂ FRONTIERE.

Conceptul de învăţare productivă este puţin cunoscut şi aplicat în practica educaţională din ţara noastră, de aceea ar fi util şi necesar să-l răspîndim în rîndurile pedagogilor de la noi. Centrul Educaţional PRO DIDACTICA a promovat şi promovează schimbările calitative în sistem, în general, şi la nivel de clasă, în special. Aceasta se realizează atît prin studii şi cercetări teoretice, cît şi prin aplicări la clasă, prezentate şi exersate de formatori şi cursanţi în programele de dezvoltare profesională. Învăţarea productivă se defineşte ca o punte între şcoală şi viaţă, o ofertă alternativă de învăţare pentru copiii care au pierdut / pierd interesul şi motivaţia pentru învăţarea academică, a multor teorii avansate, deseori nefuncţionale şi nesemnificative pentru realitatea cotidiană. Este in program de orientare profesională / educaţie vocaţională aprofundată a adolescenţilor. Învăţarea Productivă subliniază caracterul participativ şi productiv al activităţilor de învăţare, prin implicarea conştientă şi activă în proces a elevului, inclusiv reliefat de: • Conştientizarea necesităţii sociale şi personale a învăţării, ce poate fi clar recunoscută şi de elevii, care au o reuşită academică modestă; • Caracterul său practic şi explicit; • Forma sa organizatorică inovatoare (inclusiv lucrul în echipă, activitatea de producere şi învăţare în teren, de cooperare cu diverşi agenţi economici) etc. Învăţarea productivă se propune a fi implementată la nivel de ţară şi considerăm că mulţi actori educaţionali, inclusiv oficialităţi, ar trebui să fie interesaţi în susţinerea acestui proiect, deoarece, ca impact, va scădea numărul de copii care abandonează şcoală, se va ameliora situaţia şcolară a unui numar mare de elevi, cauzată de starea economiei, de dezintegrarea familiilor, de situaţia învăţămîntului în general şi, nu în ultimul rînd, s-ar suplimenta contribuţia la proiectul Ministerului Educaţiei şi Tineretului „Educaţie pentru toţi”, oferind mai multe şanse copiilor care finisează nivelul obligatoriu de şcolaritate.

Coordonator responsabil: Viorica Postică

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *