LEADERSHIPUL EDUCAŢIONAL – O PROVOCARE PENTRU DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ
Miercuri, 20 octombrie 2010, în incinta Centrului Educaţional PRO DIDACTICA a avut loc seminarul de lansare a proiectului Leadreshipul educaţional, cu participarea unor echipe de 15 profesori din 3 şcoli cîştigătoare ale concursului: Liceul Teoretic Liviu Damian din Rîşcani, Liceul Teoretic Petrunea, Glodeni, şi Liceul Teoretic Emil Nicula din Mereni, Anenii Noi.
Activitatea face parte dintr-un proiect internaţional de pionierat, pentru ţările sud-est europene, care se va desfăşura în perioada septembrie 2010-iulie 2011, sprijinit financiar de Institutul pentru o Societate Deschisă din Budapesta şi coordonat de expertul David FROST de la Universitatea din Cambridge, Facultatea de Educaţie.
Acest proiect nu pune pe umerii profesorilor o nouă sarcină, ci le oferă un ajutor real, stimulîndu-i să îşi îmbunătăţească prestaţia, să conştientizeze necesitatea de schimbare, inovare, creaţie. Este o ocazie deosebită de a identifica problemele şi de a găsi, prin intermediul unei cercetări individuale, cele mai eficiente şi potrivite căi de soluţionare a acestora. Totodată, proiectul oferă şanse comunităţii pedagogice de a face un schimb dirijat de bune practici, cadrele didactice implicîndu-se în mod voluntar în procesul de cercetare şi de dezvoltare profesională. În viitor, s-ar putea elabora proiecte bazate pe schimb de experienţă între şcoli din diferite ţări. De asemenea, în cadrul poriectului, vom avea posibilitatea de a consulta direct sursele electronice de la Cambridge (cu drept de a le traduce), intrînd, astfel, într-o reţea internaţională – reţeaua Cambridge, numităINTERNATIONAL TEACHER LEADERSHIP.
Leadershipul educaţional încurajează formarea reţelelor de învăţare a cadrelor didactice la nivel naţional şi internaţional. Mai întîi, profesorii sînt stimulaţi să vină cu iniţiative de cercetare şi soluţionare a unor probleme, apoi să acţioneze strategic, colaborînd cu colegii, să ducă evidenţa celor realizate în domeniul dat, să poarte discuţii profesionale cu echipa didactică din şcoală, să disemineze rezultatele propriilor cercetări şi încercări de schimbare şi de introducere a unor practici pozitive. Este o cale sigură de a încuraja profesorii să devină mai creativi, mai aproape de necesităţile concrete ale elevilor/studenţilor şi de cerinţele societăţii aflate în continuă schimbare.
Viorica GORAŞ-POSTICĂ, Rima BEZEDE