E-LEARNING: PERSPECTIVĂ FĂRĂ ALTERNATIVĂ

Literarum1_1În cadrul unui proiect internaţional inedit, iniţiat şi coordonat de Fundaţia Educaţia pentru democraţie din Polonia (www.civicportal.org), am participat, în perioada 25-27 iunie, la un seminar intitulat Crearea şi menţinerea învăţării electronice, finanţat de Fondul polono-american pentru libertate. Proiectul a fost implementat în Moldova de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, în persoana coord. Lilia NAHABA. Portalul internaţional nominalizat mai sus este un spaţiu virtual disponibil pentru această zonă educaţională.

Gazda celor 20 de participanţi (cadre didactice  de la diferite discipline şi trepte de şcolaritate şi ONG-işti din Moldova, Ucraina, Bielorusia) a fost Liceul  LITTERARUM din Chişinău. Avînd ca subiect viitorul învăţării computerizate – accesibil oricui, în circumstanţele postmodernităţii, trainingul a fost facilitat de Vitek ZAWADSKI din Polonia.

Ca studiu de caz relevant a fost experienţa a 300 de profesori şi 15000 de elevi, contingentul unei şcoli virtuale – www.otwartaszkola.pl, care dispune de orar, cu toate disciplinele prevăzute de curriculum, recreaţii, bibliotecă, distracţii, variate informaţii utile.

Condiţiile econome, relativ simple şi comode de învăţare sînt argumente forte întru necesitatea susţinerii şi promovării unor asemenea cursuri, inclusiv în condiţiile actuale ale Republicii Moldova. Învăţarea ca proces nesincronizat este confortabilă pentru diferite categorii de vîrstă, chiar şi pentru adulţii angajaţi în cîmpul muncii, pe diferite fuse orare, dar şi învăţarea sincronizată a profesorului cu studentul prin skype, video-conferinţă, chat, forum (cu şanse de comunicare multidimensională) sînt acceptate în mod unanim ca avantaje considerabile de subiecţii încadraţi. Atît maniera şi ritmul de învăţare, absolut individualizate, cît şi costurile reduse constituie condiţii definitorii, pentru ca învăţarea la distanţă prin intermediul Internetului să fie accesibilă şi populară.

Victor KOROLI, colegul nostru de la Alianţa CCAII, ne-a prezentat un alt studiu de caz, axat pe propriul proces de învăţare şi iniţierea unei platforme pentru cursul Tehnologii informaţionale securizate. Rubricile unui curs – conţinut, întrebări de verificare, materiale auxiliare, sondaje de opinie şi forum – sînt cele mai elementare componente pentru structura iniţială. Experienţe concrete similare în Moldova sînt, deocamdată, destul de puţine în sectorul neguvernamental, dar şi la nivel preuniversitar, iar teren de activitate este suficient pentru oricine vrea să se producă în calitate de iniţiator şi facilitator în domeniul dat, prin intermediul celebrei platforme Moodle, pusă gratis la dispoziţia persoanelor interesate. www.moodle.org, http://edudemo.org.pl/, www.slidesshare.net,  www.amplica.md – cîteva adrese utile pentru documentare şi participare într-un proces de iniţiere a învăţării electronice, ca instrumente inteligente şi calitative de folosire profesionistă a Internetului. Dacă Google a devenit deja un motor primitiv de căutare,WolframAlpha este unul de generaţie nouă, care răspunde rapid şi concret la întrebările puse.

Tehnologiile informaţionale avansate oferă un spaţiu virtual incomensurabil de învăţare oricînd, oricui şi oriunde în sfere numeroase, cu cele mai neaşteptate şi nebănuite subiecte. Mobilizarea tuturor resurselor intelectuale şi culturale ale persoanelor implicate în redactarea unui curs se prezintă ca o necesitate stringentă a prezentului, dar şi a viitorului imediat.

Fiecare participant la programul de formare în cauză va avea la dispoziţie 2 luni pentru elaborarea unui curs on-line, propus pentru certificare la nivel internaţional, la fundaţia poloneză, şi disponibil pentru orice utilizator din Moldova, dar şi din altă parte.

Viorica GORAŞ-POSTICĂ
Literarum2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *