EVENIMENT EDUCAŢIONAL: LANSARE DE CARTE
Pe 4 iulie curent, la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA a avut loc lansarea cărţii Competenţa acţional-strategică?!, ai cărei autori sînt profesori universitari şi şcolari, formatori ai centrului. Elaborarea de faţă se înscrie în strategia editorială a instituţiei de dezvoltare curriculară şi de asigurare didactică a implementării cu succes a curricula modernizate. Cartea include studii şi practici pozitive de formare a competenţei respective la clasele primare, la diverse discipline din ariile curriculare de bază din gimnaziu şi liceu: limba română, istorie, educaţie civică, geografie, biologie, matematică, fizică şi chimie.
Rima BEZEDE, preşedintele A.O. C.E. PRO DIDACTICA, a mulţumit invitaţilor pentru interesul manifestat şi echipei de autori, 17 la număr, pentru implicare creativă şi responsabilă în procesul de elaborare, apoi a trecut în revistă activităţile centrului şi cadrul instituţional al publicaţiei date.
Specialistul principal de la Ministerul Educaţiei, Mariana GORAŞ, a salutat participanţii, dar şi iniţiativa inedită a PRO DIDACTICII de a veni în sprijinul acţiunii complexe de formare a competenţelor.
Autorii-experţi în domeniu, Tatiana CARTALEANU, Angela GRAMA-TOMIŢĂ, Lia SCLIFOS, Eugenia NEGRU şi Aliona LAŞCU, au prezentat esenţa competenţei acţional-strategice şi rezumate de varia demersuri didactice, inspirate din experienţa inovativă de predare-învăţare-evaluare.
Lucrarea continuă seria AICI şi ACUM din cadrul colecţiei Biblioteca PRO DIDACTICA, aceasta avînd peste o sută de titluri de carte didactică, actuală şi necesară pentru realizarea schimbărilor în procesul educaţional, aşa încît fiecare profesor să aibă acces la surse pedagogice de referinţă, la ghiduri operaţionale, funcţionale în sala de clasă, dar şi în viaţa socială. Fiind una dintre cele zece competenţe-cheie, una de inspiraţie autohtonă, competenţa acţional-strategică trece ca un fir roşu prin curriculumul scris şi, sperăm, şi prin curriculumul predat şi învăţat de la toate disciplinele şcolare. Aceasta serveşte ca resursă didactică pentru fiecare elev, ajutîndu-l ca învăţarea să devină semnificativă, cu finalităţi pragmatice clare şi cu perspective de integrare în realitatea cotidiană.
La întrunire au participat şefii centrelor metodice de la direcţiile raionale de învăţămînt, profesori şi manageri din toată ţara, care, cu ocazia evenimentului, au beneficiat de o donaţie de carte.
Lucrarea a fost editată într-un tiraj de 2000 de exemplare şi este disponibilă pentru vînzare la sediul centrului (or. Chişinău, str. Armenească, 13).
Coordonator lucrare: dr. conf. univ. Viorica GORAŞ-POSTICĂ