BILANŢUL ŞI CERTIFICAREA MENTORILOR DIN DOMENIUL EDUCAŢIEI TIMPURII
Vineri, 27 septembrie curent, la CE PRO DIDACTICA a avut loc Întrunirea de bilanţ a formatorilor-mentori din domeniul educaţiei timpurii, care au fost formaţi în cadrul proiectului „Parteneriat global pentru educaţie”. Cei 24 de formatori au prestat servicii calitative Centrului pentru 298 de viitori mentori din educaţia timpurie din toată ţara, program desfăşurat cu succes pe parcursul verii trecute.
Dna Rima Bezede, preşedinta AO CE PRO DIDACTICA, a salutat mentorii, mulţumindu-le cordial pentru munca depusă, punctînd şi indicatorii de calitate ai serviciilor prestate Ministrului Educaţiei, inclusiv implicarea activă şi corectă a formatorilor în realizarea a sută la sută a obiectivelor preconizate.
Dna Viorica Goraş-Postică a trecut în revistă cîteva dimensiuni ale succesului, la nivel de relaţii, proces şi rezultate, înregistrate de formatori, a reiterat mulţumiri pentru ei, dar a menţionat şi feedback-ul laudativ la adresa lor, parvenit din partea marii majorităţi a cursanţilor.
Coordonatoarea acestui proiect, dar şi animatoarea ideii de mentorat în grădiniţe, ca experienţă de pionierat în învăţămîntul preuniversitar din R. Moldova, dna Lia Sclifos, a remarcat îndeplinirea cu brio a obligaţiilor contractuale, dar a revelat perspectivele de implicare a formatorilor în viitorul proiect de diseminare a experienţei acumulate pentru toţi cei „de la firul ierbii”.
Formatorii-mentori, la rîndul lor, au apreciat impactul personal şi profesional al programului de formare, evidenţiind efectele pozitive ale colaborării, ale atitudinii pozitive faţă de toţi, dar şi mobilizarea eficientă pentru realizarea în termenele date a unei activităţi ample şi responsabile.