ANUNŢ DE SELECTARE A FORMATORILOR PENTRU ELABORAREA ŞI IMPLEMENTAREA PROGRAMULUI DE FORMARE LIMBA ENGLEZĂ APLICATĂ PENTRU PROFESORII DE LA SPECIALITĂŢILE TIC
Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, anunţă lansarea unui concurs pentru selectarea formatorilor în domeniul predării limbii engleze adulţilor în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea calităţii învăţămîntului vocaţional-tehnic în domeniul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor/(TIC) din Republica Moldova”, implementat de către Centrul Educaţional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Companiilor Private din domeniul TIC / ATIC, cu sprijinul Cooperării Austriece pentru Dezvoltare / Austrian Development Cooperation / ADC.
Scopul proiectului este de a sprijini îmbunătăţirea calitativă a conţinutului şi procesului de învăţămînt în domeniul TIC în 6 instituţii pilot (colegii şi şcoli profesionale), contribuind astfel sporirea calităţii cunoştinţelor şi abilităţilor practice ale tinerilor specialişti din domeniul TIC. Acest lucru, la rîndul său, va oferi beneficiarilor noi oportunităţi de dezvoltare profesională şi va contribui la creşterea ratei de angajare şi la reducerea sărăciei.
Conform proiectului, vor fi selectaţi un grup de formatori cu experienţă în domeniul predării limbii engleze aplicate, care vor proiecta şi implementa un program de formare destinat cadrelor didactice – profesori de limba engleză din instituţiile beneficiare, care, la rîndul lor, vor oferi cursuri de limbă engleză aplicată în domeniul TIC profesorilor de specialitate din şcoli profesionale şi colegii.
Programul de formare va avea două componente de bază:
- Predarea-învăţarea limbii engleze din perspectiva comunicativ-funcţională în domeniul TIC
- Aspecte privind educaţia adulţilor
Formatorii vor realiza suportul de curs, care va include vocabularul minim de specialitate; vor preda interactiv un modul de 40 de ore (5 zile); vor evalua competenţele formate participanţilor în cadrul unui follow-up (1 zi) şi vor elabora raportul narativ de evaluare.
CERINŢE:
- Studii relevante în elaborarea unor materiale similare
- Experienţa în domeniul formării adulţilor minim 3 ani
- Studii superioare în didactica limbii engleze
- Studii / experienţă în domeniul Tehnologilor Informaţionale va constitui un avantaj
- Capacitate de planificare şi organizare;
- Disponibilitate pentru deplasări;
- Capacităţi de lucru în echipă şi individual.
Persoanele interesate vor expedia CV-ul, însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: omoraru@prodidactica.md, pînă la data de 24 decembrie, ora 16:00.