GÎNDIRE CRITICĂ PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE
În anul curent, la C.E. PRO DIDACTICA, în cadrul proiectului CONSEPT, a demarat un nou program de formare – Gîndire critică pentru formarea competenţelor profesionale, adresat cadrelor didactice din învăţămîntul profesional. Scopul acestuia rezidă în consolidarea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice şi asigurarea unui proces de predare-învăţare calitativ, axat pe dezvoltarea gîndirii critice şi pe formarea competenţelor profesionale ale elevilor.
În urma activităţilor de instruire, organizate în trei module, participanţii vor avea rolul de persoane-resursă în instituţiile pe care le reprezintă, fiind abilitate să realizeze activităţi de formare continuă pentru alţi profesori-colegi şi să ofere, la necesitate, consultanţă în vederea implementării metodologiei de dezvoltare a gîndirii critice şi formării competenţelor profesionale.
Primul modul al programului s-a desfăşurat în perioada 30.11-02.12.15 în incinta Centrului. Formarea şi dezvoltarea gîndirii critice pentru competenţele profesionale, ca idee de training, a reorganizat varianta clasică a modulului I LSDGC şi i-a dat o nouă perspectivă. Aplicarea şi analiza tehnicilor a demonstrat că acestea sînt perfect utilizabile în domeniul pregătirii profesionale şi vor avea impact asupra elevilor. Reliefarea faptului că pentru numeroase întrebări şi sarcini din demersul educaţional nu există un singur răspuns corect, ca declaraţie fundamentală pentru GC, a generat discuţii care, ulterior, s-au soldat cu conştientizarea necesităţii de a aborda subiectele studiate din varii perspective, pe un fundament solid de cunoştinţe, dar, totodată, deschis pentru creativitate. Un aspect care trebuie menţionat aici ţine de formarea anterioară a acestor profesori la cursurile oferite de Centrul de Formare Continuă al UTM: toţi cei care au parcurs cel puţin un modul la UTM fac în permanenţă referinţe la ce au învăţat şi aplicat acolo. A fost o idee fericită a-i aşeza în acelaşi grup pe reprezentanţii unei instituţii şi a pedala pe faptul că vor lucra împreună, iar instituţiile au delegat persoane compatibile şi cooperante. Momentul a fost mobilizant şi a inspirat optimism, pentru că aceşti cursanţi s-au orientat din start spre ceea ce urmează să facă pentru colegii lor.