CENTRUL EDUCAŢIONAL PRO DIDACTICA ANUNŢĂ CONCURS DE ANGAJARE ÎN FUNCŢIA DE COORDONATOR DE PROIECT
Proiectul Parteneriate pentru calitate şi relevanţă în învăţămîntul profesional tehnic în domeniul TIC din Moldova, implementat de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Companiilor din domeniul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, are drept scop să contribuie la sporirea calităţii şi relevanţei învăţămîntului profesional tehnic din domeniul TIC pentru economia ţării. Proiectul îşi propune să consolideze capacitatea instituţiilor din învăţămîntul profesional tehnic din domeniul TIC, aşa încît oferta educaţională să asigure necesităţile pieţii muncii şi să răspundă standardelor aferente de calitate.
Proiectul se implementează cu sprijinul Agenţiei pentru Dezvoltare a Austriei / ADA. Perioada de derulare: decembrie 2015 – noiembrie 2018.
Coordonatorul de proiecte va activa în cadrul echipei Centrului şi va fi responsabil de promovarea şi implementarea integrală a activităţilor din proiect. Coordonatorul de proiecte va raporta Directorului de Proiect.
Responsabilităţi:
- Coordonarea activităţilor planificate în proiect;
- Promovarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor proiectului;
- Implicarea nemijlocită în activităţile legate de proiect;
- Supravegherea desfăşurării zilnice a proiectului coordonat şi repartizarea sarcinilor între membrii echipei de implementare;
- Coordonarea directă cu finanţatorii, partenerii şi beneficiarii proiectului;
- Asistenţă echipelor de formatori-experţi şi echipelor din instituţiile beneficiare (coordonarea evaluării necesităţilor, coordonarea procesului de elaborare a curricula şi de dezvoltare a designului programelor de formare, monitorizarea implementării activităţilor de instruire etc.);
- Participarea la organizarea procurărilor de echipament, servicii, consultanţi şi personal pentru servicii;
- Elaborarea instrumentelor de evaluare de necesităţi;
- Asigurarea unui nivel înalt de calitate în elaborarea curricula şi prestarea programelor de instruire ;
- Implicarea în activităţi de colectare de fonduri şi scriere de proiecte;
- Elaborarea planurilor de activitate şi a rapoartelor în conformitate cu cerinţele Centrului şi ale donatorilor;
- Completarea corectă şi la timp a documentelor şi păstrarea lor în conformitate cu cerinţele Centrului. Elaborarea şi dezvoltarea documentelor noi în caz de necesitate;
- Participarea la instruirile desfăşurate în domeniul didacticii TIC şi la activităţile de dezvoltare profesională;
- Stabilirea şi menţinerea relaţiilor profesionale adecvate cerinţelor Centrului cu membrii echipei, beneficiarii, actorii de resort şi partenerii proiectului;
- Alte obligaţiuni şi responsabilităţi necesare realizării scopului proiectului.
Calificări:
- Studii universitare în psihopedagogie, economie, în domeniul TIC sau în alte domenii care au tangenţe cu domeniul dat;
- Minimum 2 ani experienţă de management în domeniul proiectelor, inclusiv în domeniul TIC sau educaţional;
- Experienţă de elaborarea a materilelor suport şi de coordonare a instruirilor, seminarelor, atelierelor de lucru etc.;
- Cunoaşterea performantă a calculatorului, în particular Microsoft Word, Excel şi Power Point, căutarea online, şi managementul datelor;
- Abilităţi avansate de comunicare orală şi scrisă;
- Abilităţi avansate de organizare şi de management al timpului;
- Cunoaşterea bună, la nivel de comunicare şi scriere, a limbilor română, engleză şi rusă.
Alte cerinţe:
- Abilităţi avansate de cooperare şi de lucru în echipă;
- Abilităţi excelente de comunicare şi relaţionare interpersonală;
- Grad înalt de responsabilitate;
- Tact şi diplomaţie în interacţiunea cu factorii guvernamentali de decizie şi oficialii locali de toate nivelele;
- Rezistenţa la situaţiile de stres, flexibilitate şi creativitate în desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei;
- Optimism şi capacitatea de a depăşi prin exemplul propriu situaţiile de stres şi dificultate.
PENTRU A APLICA: transmiteţi prin e-mail (cu specificarea Concurs Coordonator Proiect VET ICT) o scrisoare de motivare, explicînd interesul manifestat faţă de poziţia dată; o copie a CV-lui, numele şi informaţia de contact a două persoane de referinţă, inclusiv a angajatorilor precedenţi.
Centrul Educaţional PRO DIDACTICA
rbezede@prodidactica.md, prodidactica@prodidactica.md
Data limită – 21 decembrie 2015.
Doar candidaţii preselectaţi vor fi contactaţi şi invitaţi la interviu.