CENTRUL EDUCAŢIONAL PRO DIDACTICA anunţă concurs de angajare în funcţia de experţi în analiză necesităţi

Proiectul Parteneriate pentru calitatea şi relevanţa în învăţămîntul profesional tehnic în domeniul TIC din Moldova, implementat de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Companiilor din domeniul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, are drept scop să contribuie la sporirea calităţii şi relevanţei învăţămîntului profesional tehnic din domeniul  TIC pentru economia ţării.  Proiectul îşi propune să consolideze capacitatea instituţiilor din învăţămîntul profesional tehnic din domeniul TIC, aşa încît oferta educaţională să asigure necesităţile pieţii muncii şi să răspundă standardelor aferente de calitate.

Proiectul se implementează cu sprijinul Agenţiei pentru Dezvoltare a Austriei / ADA.
Perioada de implementare: decembrie 2015 – noiembrie 2018.
Experţii vor fi implicaţi în activitatea 1.1 Analiza necesităţilor de dezvoltare organizaţională şi dezvoltare profesională a resurselor umane în instituţiile beneficiareşi vor activa 3 luni în echipă cu Centrul şi toate instituţiile beneficiare. Experţii vor raporta Coordonatorului de Proiect.

Responsabilităţi:

  • Elaborarea instrumentelor de evaluare ;
  • Vizitarea şi evaluarea instituţiilor de învăţămînt, beneficiari ai proiectului;
  • Elaborarea raportului analitic de evaluare;
  • Prezentarea raportului în cadrul unei şedinţe comune;
  • Alte obligaţiuni şi responsabilităţi necesare realizării scopului proiectului.

Calificări:

  • Studii universitare în sociologie, pedagogie, management sau în alte domenii care au tangenţe cu domeniul dat;
  • Minimum 2 ani experienţă în domeniul cercetărilor pedagogice şi/sau sociologice;
  • Abilităţi de cercetare cantitativă şi calitativă;
  • Capacitate de a întocmi rapoarte analitice;
  • Abilităţi avansate de comunicare orală şi scrisă;
  • Abilităţi avansate de organizare şi de management al timpului;
  • Cunoaşterea bună, la nivel de comunicare şi scriere, a limbilor română şi rusă.

Alte cerinţe:

  • Abilităţi avansate de cooperare şi de lucru în echipă;
  • Abilităţi excelente de comunicare şi relaţionare interpersonală;
  • Grad înalt de responsabilitate;
  • Tact şi diplomaţie în interacţiunea cu  instituţiile beneficiare ale proiectului;
  • Rezistenţa la situaţiile de stres, flexibilitate şi creativitate în desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei;
  • Optimism şi capacitatea de a depăşi prin exemplul propriu situaţiile de stres şi dificultate.

PENTRU A APLICA: transmiteţi prin e-mail (cu specificarea Concurs Experţi Evaluare VET ICT) o scrisoare de motivare, explicînd interesul manifestat faţă de poziţia dată; o copie a CV-lui, numele şi informaţia de contact a unei persoane de referinţă.

Centrul Educaţional PRO DIDACTICA
odraguta@prodidactica.md, prodidactica@prodidactica.md  

Data limită – 1 februarie 2016.
Doar candidaţii preselectaţi vor fi contactaţi şi invitaţi la interviu.