ÎNVĂȚ SĂ FIU: Ghid pentru psihologi, scolari, diriginti si profesori
PUBLICAŢII 2006
Ghidul „Invat sa fiu”, o noua aparitie in Colectia Pro Didactica, Seria Aici si acum, a fost elaborat in cadrul Proiectului „Un viitor pentru copiii nostri”. Autorii aduc in fata cititorului inca o contributie de inalta tinuta profesionala, ancorata in realitatea noastra, abordind problematica copiilor din familiile dezintegrate.
Cartea imbina subiecte dintre cele mai incitante, care vor sa-l invete pe copil sa-si cunoasca nu doar drepturile, ci si cum sa se descopere pe sine, cum sa intemeieze o relatie, cum sa faca fata riscurilor, sa construiasca o cariera. Volumul este inzestrat cu un aparat metodic riguros; fiecare fisa contine tehnici de lucru ce pot fi folosite pentru organizarea variatelor activitati propuse. Gratie profesionalismului grupului de autori avem la dispozitie proiecte didactice ce pot fi implementate cu succes la clasa. Este o carte ce reclama atentia publicului interesat de problemele educatiei si, totodata, tinem sa mentionam aspectul grafic deosebit al ghidului, o imbinare reusita intre util si frumos.