ANUNŢ DE SELECTARE A EXPERŢILOR PENTRU EVALUAREA ABILITĂŢILOR DE COMUNICARE ŞI LUCRU ÎN ECHIPĂ FORMATE PRIN ÎNVĂŢAREA ACTIVĂ

Centrul Educaţional PRO DIDACTICA anunţă lansarea unui concurs pentru selectareaexperţilor în domeniul evaluării abilităţilor de comunicare şi lucru în echipă formate prin învăţarea activă, în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea calităţii  învăţămîntului vocaţional-tehnic în domeniul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor/(TIC) din Republica Moldova”, implementat de către Centrul Educaţional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Companiilor Private din domeniul TIC/ATIC, cu sprijinul Cooperării Austriece pentru Dezvoltare / Austrian Development Cooperation/ADC.

Scopul proiectului este de a sprijini îmbunătăţirea calitativă a conţinutului şi procesului de învăţămînt în domeniul TIC în 6 instituţii pilot (colegii şi şcoli profesionale), contribuind astfel sporirea calităţii cunoştinţelor şi abilităţilor practice ale tinerilor specialişti din domeniul TIC. Acest lucru, la rîndul său, va oferi beneficiarilor noi oportunităţi de dezvoltare profesională şi va contribui la creşterea ratei de angajare şi la reducerea sărăciei.

Conform proiectului, vor fi selectaţi un grup de evaluatori cu experienţă în domeniul comunicării, învăţării active şi a lucrului în echipă, care vor elabora şi aplica instrumente de evaluare iniţială şi finală a competenţelor elevilor, apreciind nivelul acestora.

Evaluarea se va realiza în două etape:

  • Evaluarea iniţială (cca 200 elevi) – septembrie 2014;
  • Evaluarea finală (cca 200 elevi) – mai 2015.

Pentru fiecare etapă evaluatorii vor elabora un raport, care va include rezultatele obţinute şi recomandări de îmbunătăţie a competenţilor de comunicare şi lucru în echipă.

CERINŢE:

  • Studii superioare în domeniu;
  • Experienţa în domeniul evaluării;
  • Studii / experienţă în domeniul Tehnologilor Informaţionale va constitui un avantaj;
  • Capacitate de planificare şi organizare;
  • Disponibilitate pentru deplasări;
  • Capacităţi de lucru în echipă şi individual
  • Abilităţi de scriere, analiză şi sinteză a informaţiilor.

Persoanele interesate vor expedia CV-ul, însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: omoraru@prodidactica.md, pînă la data de 31 iulie, ora 16.00.