CONFERINTA NATIONALA DE BILANT „UN VIITOR PENTRU COPIII NOSTRI”

Vineri, 24 noiembrie, a avut loc Conferinta nationala de bilant in cadrul Proiectului „Un viitor pentru copiii nostri”, organizata de Centrul Educational PRO DIDACTICA.
Proiectul a fost sprijinit financiar de RE:FINE OSI – Resourcing Education: Fund for Innovations and Networking. Open Society Institute/Resurse pentru Educatie: Fondul pentru Inovatii si Dezvoltare de Retele. Institutul pentru o Societate Deschisa, Budapesta.
Proiectul a avut scopul de a contribui la dezvoltarea abilitatilor de insertie sociala ale copiilor aflati in dificultate, in special al celor din familiile dezintegrate.
Conferinta intruneste reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Tineretului, inspectori ai Directiilor Raionale de Invatamint, Tineret si Sport, membri ai echipelor din Centrele comunitare-pilot, implicate in proiect, experti internationali si formatori.

Proiectul a urmarit realizarea unor actiuni speciale, privind informarea/sensibilizarea comunitatii asupra problemei aparitiei unui nou grup de risc copiii din familiile dezintegrate; dezvoltarea competentelor profesionale ale specialistilor din diverse organizatii (educationale, comunitare, nonguvernamentale) care lucreaza cu acesti copii in mod nemijlocit; elaborarea unor materiale-suport in sprijinul respectivilor specialisti:

  • A avut loc pilotarea proiectului in raioanele cu cel mai mare numar de copii care provin din familiile dezintegrate: Ungheni, Cahul, Floresti, Drochia, Hincesti, Falesti. Echipele comunitare au fost constituite din specialisti in protectia Dreptului copilului de la Directiile Raionale de Invatamint, profesori din scoala comunitara, asistenti sociali din cadrul administratiei publice locale, reprezentanti ai ONG-urilor locale si voluntari. In total au fost pregatite 36 de persoane.
  • A fost pregatita o echipa din 12 formatori cu experienta de lucru in domeniul psihologiei, pedagogiei si a integrarii sociale a copiilor aflati in dificultate.
  • Au fost elaborate ghidul Invat sa fiu (cu un tiraj de 2000 de ex. in limba romana si cu un tiraj de 1000 de ex. in limba rusa) si Agenda elevului, prin care s-a urmarit oferirea unui sprijin profesional psihologilor, dirigintilor, profesorilor etc., implicati in lucrul cu copiii din familiile dezintegrate. „Aceasta carte raspunde imperativului „Ce putem face?” pentru copii in situatia in care moldovenii au plecat, pleaca si vor pleca in strainatati.” (Ion Negura, conf. univ., dr. in psihologie).
  • A fost creata pagina web (www.prodidactica.md/viitor) destinata programului, cu versiunile romana, rusa si engleza.
  • A fost creata o Unitate Specializata de Informare si Resurse care a achizitionat 215 titluri noi de carte cu tematica care vizeaza obiectivele proiectului.
  • A fost creata o rubrica permanenta in revista Didactica Pro…, care a avut drept scop sensibilizarea permanenta, la nivel national, a publicului cititor cu privire la problemele copiilor din familiile dezintegrate.
  • Au fost dezvoltate si oferite servicii de consultanta echipelor comunitare implicate in proiect.
  • Au fost elaborate proiecte educationale de lunga durata pentru implementarea ghidului Invat sa fiu.
  • Rezultatele proiectului Un viitor pentru copiii nostri ar putea fi consolidate printr-o serie de activitati desfasurate in continuare de catre organele statale de resort: Ministerului Educatiei si Tineretului, Directiile Raionale de Invatamint, Tineret si Sport, administratia publica locala, licee si scoli. Aceste activitati, in viziunea Centrului Educational PRO DIDACTICA, trebuie sa aiba un spectru de actiune foarte larg, de la obiectivul facilitarii integrarii sociale a copiilor din familiile dezintegrate la obiective ce ar tine de interesul si atitudinea majora a societatii pentru crearea unor conditii reale de integrare a acestora.