CONSULTANŢĂ ÎN ELABORAREA PDŞ ÎN CADRUL PROIECTULUI CONSEPT

Consept_copConform planului anual de activităţi, în perioada martie-iunie 2013, în cadrul proiectului CONSEPT, componenta Dezvoltare organizaţională (implementată de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA cu suportul financiar al  Fundaţiei Liechtenstein Development Service) se desfăşoară vizitele de consultanţă, care au drept scop acordare de sprijin şi asistenţă profesională echipelor administrative ale celor 9 şcoli implicate, în vederea îmbunătăţirii şi definitivării Planului de Dezvoltare.

Activităţile de consultanţă din şcolile profesionale sînt organizate de echipele manageriale şi facilitate de formatorii-experţi ai centrului.  Pe parcursul a trei vizite, în fiecare instituţie,  formatorii realizează sesiuni de consultanţă, în care se discută şi se actualizează aspectele teoretice şi cerinţele faţă de elaborarea PDŞ; oferă recomandări practice pentru  îmbunătăţirea componentelor planului; răspund solicitărilor grupurilor de lucru, contribuind, astfel, la definitivarea acestor documente strategice importante.  Menţionăm că în cadrul acestui proces de consultanţă şi schimb colegial de opinii se înregistrează progrese atît la capitolul rezultate, cît şi la capitolul relaţii (creșterea coeziunii grupului, consolidarea spiritului de echipă etc.).

Membrii grupului de lucru din instituţiile în care deja au avut loc asemenea activităţi au demonstrat interes şi implicare, perseverenţă în atingerea obiectivelor propuse şi, un aspect foarte important, o înţelegere profundă a procesului şi metodologiei de elaborare a unui document strategic.

Echipele urmează să prezinte varianta finală a PDŞ-ului la sfîrşitul lunii iunie, pentru redactare şi aprobare.

Rima BEZEDE,

coordonator de proiect