MODERNIZAREA ÎNVĂŢĂMÎNTULUI PROFESIONAL ÎN CONTEXTUL PARTENERIATULUI MOLDO-AUSTRIAC

Din 2013, tinerii din Moldova care optează pentru învăţămîntul vocaţional tehnic vor beneficia de studii calitative şi mai multe oportunităţi de angajare graţie parteneriatului lansat între Ministerul Educaţiei, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, prin intermediul proiectului „Îmbunătăţirea calităţii învăţămîntului vocaţional tehnic în domeniul TIC”.

Proiectul este preconizat pentru perioada 1 decembrie 2012 – 31 mai 2015 şi va fi implementat de către Centrul Educaţional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Companiilor Private din Domeniul TIC, cu suportul financiar al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, din fondurile Cooperării  Austriece pentru Dezvoltare. Scopul general al proiectului este de a contribui la armonizarea educaţiei TIC din Republica Moldova cu cerinţele pieţei forţei de muncă, în vederea sporirii gradului de relevanţă a studiilor pentru încadrarea profesională ulterioară.

În cadrul întrunirii cu prilejul lansării proiectului, care a avut loc săptămîna trecută, în incinta Ministerului Educaţiei, domnul Dr. Stefan Scholz, Şef al Direcţiei Planificare şi Programe de Cooperare în cadrul Ministerului Federal pentru Afaceri Europene şi Internaţionale al Republicii Austria a menţionat că proiectul va atinge următoarele obiective: curricula modernă, profesori înalt motivaţi, studenţi inspiraţi să găsească locuri de muncă pe potrivă şi, în final,  imagine îmbunătăţită a instituţiilor de învăţămînt vocaţional tehnic din Moldova.

Prezenţi la eveniment, reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor au comunicat voinţa şi sprijinul plenar în realizarea obiectivelor formulate şi şi-au exprimat speranţa că intervenţiile demarate vor contribui semnificativ la dezvoltarea potenţialului uman pentru sectorul TIC.

Doamna Loretta Handrabura, viceministră a Educaţiei, a confirmat susţinerea din partea Ministerului Educaţiei în vederea implementării proiectului şi a salutat iniţiativa Guvernului Austriei de a contribui la modernizarea învăţămîntul profesional din Republica Moldova.

Doamna Dona Şcola, viceministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a subliniat că intervenţiile propuse se aliniază perfect cu obiectivele strategiei TIC, aflată în proces de elaborare.

Intervenţiile realizate în cadrul acestui proiect vor viza îmbunătăţirea curriculumului pentru specializările TIC,  prin racordarea acesteia la cerinţele pieţei forţei de muncă, modernizarea laboratoarelor şi dotarea cu echipamente tehnice performante, definirea şi aplicarea unor modele de colaborare durabilă cu sectorul privat în vederea realizării instruirii practice a studenţilor. Implementatorii îşi propun să selecteze, în bază de concurs, 5 instituţii pilot (colegii şi şcoli profesionale) din republică în cadrul cărora vor fi realizate activităţile planificate, astfel încît procesul de instruire să asigure formarea abilităţilor practice şi competenţelor necesare încadrării imediate în cîmpul muncii.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Centrul Educaţional PRO DIDACTICA este o organizaţie neguvernamentală, fondată în 1998, care are drept scop promovarea principiilor unei societăţi deschise, prin sprijinirea persoanelor şi organizaţiilor interesate de învăţare şi dezvoltare continuă, pentru a le facilita afirmarea personală şi profesională şi pentru o mai bună integrare în societate.

Director de proiect: Rima BEZEDE
Telefon de contact: 0 22 54 25 56; str. Armenească 13, Chişinău

 Asociaţia Naţională a Companiilor Private din Domeniul TIC (ATIC) este o organizaţie neguvernamentală a cărei misiune este consolidarea competitivităţii sectorului moldovenesc al tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor (TIC) şi promovarea acestuia în calitate de factor-cheie al creşterii economice şi dezvoltării durabile a ţării. Pe plan internaţional ATIC promovează sectorul ca partener de încredere şi cu mare potenţial de a răspunde necesităţilor clienţilor interesaţi de outsourcing în sfera tehnologiilor informaţionale şi proceselor de business.

 Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare
Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare sprijină ţările din Africa, Asia şi America Centrală, precum şi din Europa  de Est şi Sud-Est în procesul de dezvoltare socială, economică şi democratică durabilă. Ministerul Federal pentru Afaceri Europene şi Internaţionale al Republicii Austria planifică strategii. Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), unitatea operaţională a Cooperării Austriece pentru Dezvoltare pune în aplicare programe şi proiecte, împreună cu instituţiile publice, organizaţiile non-guvernamentale şi companii.