PROMOVAREA IMAGINII ŞCOLII PROFESIONALE ÎN CADRUL PROIECTUL CONSEPT

195_copÎn cadrul componentei ”Dezvoltare organizaţională”, implementată deCentrul Educaţional PRO DIDACTICA şi sprijinită financiar deFundaţia Liechtenstein Development Service (LED), continuă activităţile de marketing educaţional şi de promovare a imaginii şcolilor profesionale, iniţiate la începutul anului curent.

Astfel, în urma unui program consistent de instruire şi o activitate de follow-up aferentă, cele 14 echipe  / grupuri de iniţiativă au elaborat programe de marketing educaţional şi promovare a imaginii, orientate inclusiv spre determinarea nevoilor, dorinţelor şi intereselor beneficiarilor în vederea adaptării programelor de pregătire profesională şi satisfacerea intereselor pe termen lung ale acestora.

Toate programele elaborate şi prezentate s-au dovedit a fi interesante şi durabile, fiind aprobate şi recomandate pentru finanţare. Obiectivele acestora, formulate SMART, reflectă schimbarea situaţiilor problematice în mod pozitiv, iar activităţile programate urmează să fie realizate participativ, în parteneriat, cu o contribuţie proprie semnificativă. Proiectele conţin atît activităţi de investiţie ce presupun, inclusiv, achiziţionarea unor mărfuri şi servicii, cît şi activităţi sistematice care vor asigura durabilitate programului. Evenimentele de promovare tradiţionale, organizate anual în fiecare şcoală, au fost completate cu forme şi metode originale, accentul fiind pus pe relevanţa  şi impactul acestora.

O problemă comună, identificată de echipe şi inclusă în programe, a fost pregătirea insuficientă a resurselor umane din şcoală în vederea promovării imaginii şi implicit o prestaţie modestă la acest capitol. Pentru depăşirea acestei probleme, la solicitarea şcolilor, în perioada 27-29 mai, a fost organizat seminarul-training „Metode şi instrumente aplicate în Marketingul educaţional” în cadrul căruia participanţii au reactualizat cunoştinţele referitoare la conceptul  de marketing educaţional, în special în domeniului promovării serviciilor;  au elaborat proiectele unei prezentări cu scopul promovării serviciilor educaţionale oferite de către şcoli;  şi-au dezvoltat abilităţile de prezentare conform etapelor ERRE şi, de asemenea, au elaborat proiectele activităţilor de instruire pentru cadrele didactice din şcolile lor, or, participanţii la programul de instruire urmează să fie persoane-resursă în instituţiile pe care le reprezintă şi să organizeze a activitate similară pentru colegii din instituţie.

Programele de marketing şi promovare vor fi implementate pînă la sfîrşitul anului 2014 urmînd să fie monitorizate şi evaluate de echipa de proiect.

Rima Bezede,
Coordonatoare Proiect

195_1 195_2