Proiectul este implementat cu sprijinul Academiei Folke Bernadotte din Suedia şi se realizează în perioada iulie-decembrie 2015. Scopul proiectului constă în îmbunătăţirea relaţiilor dintre diferite regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv cu regiunea transnistreană, şi a educaţiei interculturale, prin introducerea unei noi discipline opţionale în clase primare de cultură a bunei vecinătăţi, în baza cooperării organizaţiilor de stat cu societatea civilă din comunităţile multietnice. Bugetul total al proiectului este de 19872 Euro.
Începînd cu anul 2013, Societatea suedeză pentru Pace şi Arbitraj implementează acest proiect în parteneriat cu Asociaţia GPPAC (Parteneriat global pentru prevenirea conflictelor armate) şi a reţelei sale regionale în Europa de Est, cu sprijinul Institutului suedez şi PNUD-Moldova. Proiectul internaţional dat va contribui la educaţia pentru pace şi bună vecinătate în Ucraina şi în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Disciplina „Cultura bunei vecinătăţi” a fost concepută de colegii din Ucraina, fiind implementată pe larg în mai multe regiuni, ulterior fiind adaptată la contextul Republicii Moldova şi începînd a fi pilotată anul trecut în grădiniţe şi în clasa I. Obiectivele proiectului se axează pe elaborarea, experimentarea şi introducerea unor metode inovative de educaţie interculturală prin intermediul unor conţinuturi care promovează arta şi tradiţiile culturale ale diferitor grupuri etnice; implicarea ONG-urilor în dezvoltarea locală şi comunitară, prin cooperarea şi schimbul de experienţă dintre societatea civilă şi diverse instituţii educaţionale de diferit nivel; asigurarea sistemului educaţional din R. Moldova, inclusiv regiunea transnistreană cu cunoştinţe, competenţe şi instrumente (curricula şi caiete) pentru realizarea activităţilor de promovare şi sporire a toleranţei interculturale în şcolile primare.
Activităţile cheie din proiect includ: ateliere cu autorii de materiale didactice; evaluarea materialelor elaborate; redactarea, machetarea şi editarea acestora pentru experiment; seminare pentru profesorii experimentatori; desfăşurarea şi monitorizarea experimentului pedagogic propriu-zis pe parcursul anului curent de învăţămînt şi evaluarea materialelor, în vederea diseminării acestora în toate şcolile din învăţămîntul obligatoriu, inclusiv în zonele multiculturale.
Prin introducerea acestei discipline în curriculumul la decizia şcolii, elevii se iniţiază în cultura păcii şi a bunei vecinătăţi, dezvoltîndu-şi respectul pentru drepturile culturale. Din această toamnă, disciplina se va preda în peste 30 de şcoli-pilot la peste 750 de copii de scoală primară de pe ambele maluri ale Nistrului, or, societatea moldovenească continuă a fi fragmentată politic şi cultural, cu regiuni izolate şi riscul de suspiciune crescînd destul de mult între diferite identităţi şi grupuri. Programele de formare ale învăţătorilor vor avea loc în Chişinău, Comrat şi Tiraspol, facilitate de formatori-experţi din Moldova, Ucraina şi Suedia, fiind certificaţi în domeniul educaţiei interculturale.
Coordonator: Viorica Goraş-Postică