PROGRAM DE DEZVOLTARE PROFESIONALĂ A FORMATORILOR ÎN DOMENIUL METODOLOGIEI CREATIVITĂŢII PEDAGOGICE
Pe parcursul trimestrului precedent, echipa de formatori de la CE PRO DIDACTICA a beneficiat de un ciclu de traininguri deosebite, concepute şi facilitate de colega noastră, TATIANA CARTALEANU, în domeniul metodologiei de dezvoltare a creativităţii pedagogice. Am avut parte de un regal de formare a adulţilor, condus de o colegă experimentată, cu abordări creative ale formării cadrelor didactice, de la care am învăţat să fim şi noi, formatorii, mai creativi, ca să putem educa formabili în spirit creativ şi inovativ, am învăţat prin cooperare, am creat şi am trăit satisfacţia lucrului bine făcut şi a creaţiei ca proces pedagogic.
Printre tematicile parcurse, menţionăm genericele sugestive din prima zi : formarea comunităţii dinamice de instruire; prioritizarea nevoilor/aşteptărilor, testarea creativităţii, produsele creativităţii; în a doua zi formatorii au exersat tehnicile: alfabetul vizual, analogia, analiza procesului, brainstorming cu obiecte, maratonul de scriere, iarmarocul cu idei, îmbrăcăm păpuşa, cartea de vizită: biografii şi Lista Kent-Rosanoff; în ziua a III-a s-a lucrat pe analiza în cadranul Da sau Nu, pe text ca produs al creativităţii, dar şi în cheia tehnicilor: turul galeriei, martorii oculari, harta conceptuală, harta afinităţilor, harta istorică, harta empatiei, harta socială etc.
Am avut de fiecare dată temă de casă pentru aplicare şi valorificare inedită a achiziţiilor în varia contexte educaţionale, fiind un program clasic, de asemenea am aplicat ulterior în varia contexte tehnicile de stimulare a creativităţii şi ne-am convins de utilitatea acestora, dar şi de educaţia altfel în spiritul creativităţii, pe care o putem face prin ele.
Ne exprimăm recunoştinţa pentru efortul depus şi pentru convingerea împărtăşită şi demonstrată din cunoscutul proverb „Învăţătura este unica avere, din care cu cît mai mult dai, cu atît mai mult ai.”
În numele echipei de formatori, cu consideraţie,
Viorica Goraş-Postică