FORMAREA FORMATORILOR DIN CADRUL CENTRULUI DE EXCELENȚĂ ÎN INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE

parteneri

La 3, 4 și 6 octombrie curent Centrul Educațional PRO DIDACTICA realizează primul modul al seminarului-training Educaţia adulţilor. Formare de formatori cu genericul Principiile instruirii adulților. Activitatea face parte din proiectul „Parteneriate pentru calitatea şi relevanţa învăţămîntului profesional tehnic în domeniul TIC din Republica Moldova”,  implementat de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Companiilor din domeniul TIC, cu sprijinul Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare şi al Guvernului României.

Programul de formare se desfășoară în incinta Centrului de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale (CEITI) și are drept scop dezvoltarea și consolidarea competențelor profesionale de formator ale participanților, care vor avea rol de persoane-resursă/formatori în cadrul CEITI și vor planifica, desfășura, evalua activități de formare continuă destinate colegilor din instituțiile de învățămînt profesional tehnic care pregătesc muncitori și tehnicieni în domeniul TIC.  Chiar de la primele sesiuni am constatat  că participanții sînt motivați, au așteptări concrete de la program și se implică activ în toate activitățile. Demersul didactic este bazat pe colaborarea dintre formatori și participanți, pe aplicarea diverselor metode și tehnici interactive. Valentina Chicu și Serghei Lîsenco,  formatori cu o vastă experiență în domeniu, facilitează  primul modul, asigurînd dezvoltarea calitativă a competențelor cadrelor didactice pentru lucrul cu adulții și un confort psihologic pentru toți cei 20 de participanți.

Printre subiectele abordate în cadrul primului modul se numără: Particularitățile instruirii adulților; Metode și tehnici de identificare a necesităților de formare; Dinamica grupului; Tipuri de cursanți; Rezistență, blocaje și soluții creative de depășire a rezistenței; Imaginea formatorului; Stiluri de învățare;  Învățarea experiențială;  Evaluarea activității de formare etc.

Următoarele două module vor fi realizate în perioada octombrie – noiembrie. Acestea vor fi urmate de activitatea de follow-up, în cadrul căreia participanții vor prezenta rezultatele activității lor și tema de casă, ceea ce va constitui un bun prilej  pentru schimbul de experiență și diseminarea practicilor de succes în domeniul educației adulților.

Lilia Nahaba,
coordonator proiect