NOI OPORTUNITĂŢI DE CONSOLIDARE A CUNOŞTINŢELOR ŞI ABILITĂŢILOR PRACTICE ÎN DOMENIUL TIC, OFERITE PRIN INAUGURAREA SĂLII SECŢIEI DE FORMARE CONTINUĂ ŞI RESURSE EDUCAŢIONALE ŞI A LABORATORULUI MULTIMEDIA

La data de 23 martie curent, la Centrul de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale (CEITI) Chişinău a avut loc ceremonia de inaugurare a unui spaţiu modern de resurse educaţionale pentru elevii şi profesorii din domeniul TIC. Acestea sunt dotate cu echipamentul necesar pentru a transforma procesul de studiere şi formare a elevilor şi profesorilor într-unul adaptat cerinţelor industriei TIC.

Secţia de Formare Continuă şi Laboratorul Multimedia au fost create cu sprijinul Cooperării Austriece pentru Dezvoltare în cadrul Proiectului „Parteneriate pentru calitatea şi relevanţa învăţământului profesional tehnic în domeniul TIC din Republica Moldova”, implementat de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Naţională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC). Bugetul pentru instituirea Secţiei şi Laboratorului constituie circa 48 000 euro.

Secţia de Formare Continuă şi Laboratorul Multimedia din cadrul CEITI constituie un model pentru Centrele de Excelenţă din ţară. Aici, atât elevii, cât şi profesorii din cele 17 instituţii arondate, cât şi alţi beneficiari vor avea acces la diverse cursuri şi instruiri ce vor contribui la consolidarea cunoştinţelor şi competenţelor lor practice. În acest sens, Secţia este dotată cu echipament tehnic de ultimă generaţie, printre care: 12 calculatoare tip desktop cu sisteme de operare licenţiate, trei laptopuri, scaner şi copiator, tablă interactivă şi proiector digital, programe educaţionale şi echipament care permit învăţarea la distanţă. Iar Laboratorul Multimedia este echipat cu alte 11 calculatoare cu programe de design Adobe licenţiate, o cameră video, proiector digital.

Totodată, în cadrul secţiei, profesorii din domeniul IT, dar şi specialiştii IT vor putea beneficia de cursuri de formare profesională, stagii practice, stagii de formare continuă, conţinutul cărora va fi elaborat în baza parteneriatelor cu agenţii economici din această ramură. Aceştia vor fi invitaţi să participe personal la evaluarea calităţilor profesionale ale potenţialilor viitori angajaţi ai lor.

La ceremonia de inaugurare au participat: Corina FUSU, Ministrul Educaţiei Republicii Moldova, Alexander KARNER, Şeful biroului de Coordonare a Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, Rima BEZEDE, Preşedintele Centrului Educaţional PRO DIDACTICA şi directorul de proiect, Ana CHIRIŢA, Directorul Executiv al Asociaţiei Naţionale a Companiilor din domeniul TIC, Vitalie ZAVADSCHI, Directorul Centrului de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale, profesori, manageri şi elevi.

Proiectul „Parteneriate pentru calitatea şi relevanţa învăţământului profesional tehnic în domeniul TIC din Republica Moldova” este implementat în perioada 2015-2018. Proiectul vizează consolidarea procesului de educaţie în cadrul instituţiilor de învăţământ profesional ce oferă specializări în domeniul TIC, adaptarea curriculumului de învăţământ la tendinţele şi cerinţele actuale ale pieţei TIC şi economiei Republicii Moldova, dezvoltarea de materiale de studiu, evenimente şi târguri de orientare în cariera în domeniul TIC etc.