PROGRAM DE INSTRUIRE ÎN DOMENIUL DEZVOLTĂRII PERSONALE ȘI PROFESIONALE PENTRU CONDUCEREA CENTRULUI DE EXCELENŢĂ ÎN INFORMATICĂ ŞI TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE
În perioada 23-25 mai 2018, s-a desfăşurat programul de instruire pentru 22 cadre manageriale ale Centrului de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale (CEITI) la tema Dezvoltarea personală şi profesională a cadrelor de conducere. Participanţii au avut oportunitatea să se informeze şi să-şi formeze deprinderi de dezvoltare personală, care influenţează succesul pe plan profesional. În contextul promovării unui învăţământ de calitate avem nevoie în mod imperios de personalităţi care ”trăiesc” calitatea în domeniul personal ca şi trăsătură de personalitate definitorie, constituind temelia succesului în carieră.
Scopurile prioritare urmărite în cadrul programului de instruire au fost următoarele:
- Dezvoltarea competenţelor de conducere, comunicare şi cooperare în cadrul echipei manageriale;
- Determinarea priorităţilor în realizarea scopurilor, prin creşterea şi dezvoltarea personală şi profesională, în conformitate cu viziunea personală şi cea instituţională;
- Identificarea priorităţilor în realizarea scopurilor, prin însuşirea principiilor conducerii personale;
- Dezvoltarea competenţelor de comunicare empatică pentru îmbunătăţirea procesului de învăţare.
Participanţii au devenit mai conştienţi de nevoia schimbării şi dezvoltării continue, precum şi de importanţa definirii clare a unui sistem de valori şi principii, în baza cărora se formulează viziunea personală şi profesională. Activităţile au condus spre dezvoltarea abilităţilor de autocunoaştere, autoapreciere veridică şi formarea abilităţilor de trasare a expectanţelor conform aptitudinilor individuale. În urma instruirii, echipa managerială a fost instruită să-şi traseze scopuri şi obiective asupra demersului de dezvoltare personală şi instituţională, axat pe relaţii de colaborare sinergică, ajutându-i să identifice legătura între experienţa reuşitelor sau a eşecurilor care au fost trăite şi imaginea globală pe care o are fiecare.
Metodele aplicate în cadrul trainingului au purtat un caracter practic (simulare, joc de rol, studii de caz etc), iar cursanţii s-au implicat activ-participativ în procesul de formare, manifestând un interes special faţă de conţinuturile abordate. Acest lucru fiind întemeiat şi pe solicitarea în a le pune la dispoziţie o listă cu literatură suplimentară pentru a-şi aprofunda cunoştinţele în domeniul dezvoltării personale.
Formatorul, Dr. Ecaterina MOGA, posedă o experienţă bogată în domeniu, susținându-şi teza de doctorat în domeniul dezvoltării personale şi anume – căi eficiente în succesul personal şi profesional. Participanţii au apreciat cu punctaj maxim conţinutul, competenţele formatorului şi aspectele organizatorice. Aceştia au caracterizat acest training prin următoarele calificative: eficient, practic, actual, sinergic, prietenos, calitativ, minunat, excelent, interesant, interactiv, captivant, accesibil, profesionist, constructiv, cu scop bine definit, energizant, bine organizat, modern etc.
Participanţii au primit sarcina de a dezvolta un jurnal personal în baza a 7 deprinderi de eficientizare a reuşitei personale şi profesionale, pe care îl vor prezenta în cadrul activităţii de follow-up, planificat pentru data de 11 iunie 2018.