PROFESORII PREUNIVERSITARI CONTINUĂ EDUCAȚIA PENTRU INTEGRITATE ÎN ȘCOALĂ
La 22 martie curent, la Centrul Educațional PRO DIDACTICA, a avut loc al II-lea seminar al profesorilor preuniversitari dedicat educației pentru integritate și eradicării actelor de corupție.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului moldo-lituanian, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Lituania din fondurile Programului de Cooperare pentru Dezvoltare și Promovare a Democrației. Durata proiectului a fost de un an, finalizându-se în aprilie, 2019 și fiind adresat elevilor cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, care studiază disciplinele socio-umanistice, inclusiv Educația civică și/sau disciplina opțională „Integrarea europeană pentru tine”. Inițiativa în cauză sprijină activitățile de prevenire și eradicare a corupției în stat, prin educarea unor cetățeni conștiincioși, critici și responsabili, vizând dezvoltarea și implementarea educației anticorupție în învățământul secundar.
Materialele elaborate completează conținuturile recomandate din curricula existente, fiind pus la dispoziția utilizatorilor proiecte didactice, suport informațional și bune practici din școlile implicate în variantă digitală, pe adresa https://drive.google.com/drive/folders/1oj2PwRGliQ83osoMP8Hdy-yz63y0IE9f. Proiectul promovează educația pentru integritate la nivel de stat, ajutând astfel Centrul Național Anticorupție să implementeze planul său de acțiune privind eradicarea fenomenului anticorupție.
Pe parcursul seminarului s-a facilitat schimbul de experiență între cadrele didactice prin prezentarea bunelor practici din școli la capitolul dat, inclusiv inițiativa de semnare de către echipa managerială a instituției a unei Declarații de Integritate, care prevede angajarea pentru obținerea Titlului onorific de Școală Onestă. De asemenea, s-au dezbătut noile materiale elaborate pentru profesori și părinți, dar și pentru elevi la disciplinele: Istoria românilor și universală, Educația civică, Limba și literatura română, Literatura universală, Dezvoltare personală, Educație pentru societate, Citind învăț să fiu și pentru activități extra-curriculare. Autorii-experți Rodica EȘANU și Eugenia NEGRU au elaborat de manieră creativă suport didactic detaliat, cu tematicile: Corupția ne face să fim mai săraci; Corupția politică fură votul cetățeanului; Când legea poate fi mediu fertil pentru corupție? Despre onestitate; Povestea unei conștiințe (teatru social); Urmele pașilor noștri; Caracterul este ceea ce facem atunci când nu ne vede nimeni; Fabula – educator al comunității etc.
La final de proiect, se vor colecta și disemina în continuare și alte bune practici în ajutorul profesorilor și managerilor, ca educația pentru integritate să devină un element al culturii organizaționale a școlii în cadrul rețelei naționale de Școli Oneste, dar și o practică socială recunoscută ți asumată de majoritatea cetățenilor.
Coordonator: prof. univ.Viorica Goraș-Postică,
tel. de contact 069366848