CONFERINȚA “TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI COMUNICAȚIILOR ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL TEHNIC: REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE”
”23% din elevi nu dețin competențe digitale și doar 16% dețin competențe digitale medii sau înalte”, iar ”profesorii care utilizează cu regularitate TIC la clasă acumulează doar 26%” relevă Studiul de evaluare inițială a utilizării tehnologiei informației și comunicațiilor în învățământul profesional tehnic (LINK).
Printre alte provocări și probleme cu care se confruntă instituțiile cu specializări în domeniile pedagogie, transporturi (auto) și TIC din Republica Moldova, se numără:
- absența standardelor de competențe digitale la nivel de ÎPT;
- mecanism de evaluare a competențelor digitale ale managerilor, cadrelor didactice și elevilor nefuncțional;
- materialele digitale utilizate sunt, în principal, prezentări și teste electronice;
- lipsa mijloacelor de asistare la calculator pentru integrarea elevilor cu CES;
- lipsa de soft specializat licenția, de software specializate pentru gestiunea resurselor umane etc.
Această stare de fapt a fost stabilită grație unei analize de nevoi efectuate în 13 instituții, în primele 6 luni de derulare a proiectului Shift Edu COMPETENŢE DIGITALE PENTRU ANGAJARE ÎN ECONOMIA MODERNĂ, implementat, în perioada decembrie 2018-noiembrie 2021, de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu susţinerea Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.
Cercetarea a vizat următoarele domenii de interes:
- cadrul juridic privind utilizarea TIC în învățământul profesional tehnic;
- competențele digitale ale elevilor și profesorilor;
- procesul de predare-învățare-evaluare din perspectiva integrării TIC;
- infrastructura și echipamentul digital;
- materialele didactice digitale și digitalizarea conținutului;
- accesul elevilor din familii social vulnerabile/cu CES la învățământul profesional tehnic
- procesele manageriale din perspectiva integrării TIC.
Rezultatele, constatările și recomandările acesteia, incluse în Studiul de evaluare inițială a utilizării tehnologiei informației și comunicațiilor în învățământul profesional tehnic, au fost prezentate în cadrul Conferinței TIC în învățământul profesional tehnic: realități și perspective, organizată în cadrul proiectul Shift Edu, pe data de 11 iunie curent, și găzduită de Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău.
De asemenea, participanții la Conferință – reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ai Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, LED, Ambasadei Suediei, companiilor TIC, experți din proiectul Twinning etc., dar și manageri, profesori și elevi din instituții de învățământ profesional tehnic – au avut ocazia să ia cunoștință de abordările, principiile și cele mai bune practici de pregătire profesională în învățământul preuniversitar din Austria și Finlanda.
Agenda acestui eveniment de amploare pentru proiectul Shift Edu a cuprins și o componentă aplicativă bine conturată – activitatea în trei ateliere, susținute de experți internaționali din Finlanda și adresate managerilor, cadrelor didactice și elevilor:
- Competențele digitale ale cadrelor didactice, care a avut în atenție cocrearea unui program de formare pe această dimensiune;
- Crearea spațiilor de studii moderne, care și-a propus un exercițiu de confecționare de către participanți, cu ajutorul lego, a machetei unei săli dintr-o instituție de învățământ profesional tehnic care să răspundă cerințelor la zi;
- Sisteme de management informațional, care s-a axat pe formularea de argumente pro și contra unui sistem de management comun tuturor instituțiilor de învățământ profesional tehnic.
Întreg evenimentul a avut la bază filosofia gândire-design (design thinking), care promovează colaborarea, centrarea pe individ și pe nevoile sale și gândirea critică.
Proiectul Shift Edu are ca obiectiv integrarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor (TIC) în învăţământul profesional tehnic, prin sporirea suportului acordat managerilor, îmbunătăţirea competenţelor digitale ale cadrelor didactice, dezvoltarea conţinutului digital pentru anumite meserii şi specialităţi, dotarea corespunzătoare a instituţiilor, pentru realizarea unui proces educaţional de calitate.
Această conferință este realizată în cadrul Proiectului Shift Edu ”Competențe digitale pentru angajare în economia modernă”, implementat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare din fondurile Programului Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare.
Adresa: str. Mateevici, 23 B, Chișinău, Moldova, MD-2009 |
Implementat de CE PRO DIDACTICA Adresa: str. Armenească, 13, Chișinău, Moldova, MD-2012 |
Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare
Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare oferă suport țărilor din Africa, Asia, Europa de Est și Sud-Est, precum și din zona Caraibelor pentru dezvoltare sustenabilă. Ministerul Federal pentru Europa, Integrarea Europeană și Afaceri Externe planifică strategiile de cooperare. Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), departamentul operațional unit al Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, implementează programele și proiectele împreună cu sectorul public și privat și organizații nonguvernamentale. |