PROGRAM DE FORMARE A MENTORILOR DE INSERȚIE PROFESIONALĂ PENTRU STUDENȚII VIITORI PEDAGOGI
În 12-14 februarie curent, la CE PRO DIDACTICA, s-a desfășurat un training consistent de dezvoltare profesională a metodiștilor, coordonatori ai stagiilor de practică din universitățile partenere (USM, USARB și USC), în implementarea proiectului ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”.
Astfel, peste 20 de profesori universitari participanți au fost ghidați în procesul de învățare a secretelor procesului de mentorat de formatorii cu experiență avansată în domeniu, Valentina CHICU și Serghei LÎSENCO.
Agenda trainingului a inclus sesiuni originale de formare cu următoarele tematici:
- Abordări și practici de succes în activitatea de ghidare a studenților în cadrul practicii de specialitate;
- Inițierea dialogului reflexiv cu mentee-ul;
- Rolul întrebărilor în activitatea de mentorat;
- Planul de dezvoltare personală și profesională a mentee-ului;
- Ghidarea elaborării Planului de dezvoltare personală și profesională a mentee-ului;
- Mentorul pe care mi-l doresc;
- Dezvoltarea competențelor unui mentor;
- Competența interculturală în activitatea de mentorat etc.
Așteptările cursanților de la programul de formare au fost diverse și ambițioase, iar demersul interactiv al conținuturilor abordate, focusat pe acestea și pe alte probleme importante, au răspuns în mod amplu și inedit, depășindu-le la un nivel profesionist superior. Avantajele managementului participativ, exploatat în instruirea adulților, au permis extinderea vădită a competențelor de mentorat, stipulate în Codul Educației al Republici Moldova (art.58), inclusiv din perspectiva educației interculturale.
Viorica Goraș-Postică, expert proiect