PROGRAM DE INSTRUIRE DevRAM: STANDARDE DE CALIFICARE, SESIUNEA A TREIA

Astăzi, 27 februarie, a avut loc ultima sesiune din cadrul programului de instruire în vederea formării competenţelor de elaborare, revizuire şi validare a standardelor de calificare. Desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în cadrul proiectului Uniunii Europene DevRAM, Partea I, acesta s-a adresat cadrelor didactice din învăţământul profesional tehnic şi superior cu profil agroalimentar, precum şi reprezentanţilor sectorului de afaceri şi a fost facilitat de dr. Tatiana Gherştega (şef, Direcţia Cadrul Naţional al Calificărilor, MECC), prof. univ. dr. Petru Todos (expert naţional) şi Viorica Condruc (consultant principal, Direcţia Cadrul Naţional al Calificărilor, MECC).

Participanţii la sesiunea de încheiere au abordat domeniul de formare profesională 072 ”Prelucrare şi industrii prelucrătoare”, subiectele puse în discuţie fiind: Cadrul Naţional al Calificărilor (CNC). Descriptori de nivel şi aplicarea lor la determinarea nivelurilor CNC; Standardul de calificare şi prevederile generale ale Metodologiei de elaborare, revizuire şi validare a standardelor de calificare; Identificarea ocupaţiilor tipice şi a competenţelor relevante calificării; Transpunerea competenţelor din standard ocupaţional/standard de competenţă în rezultate ale învăţării (cunoştinţe, aptitudini, autonomie şi responsabilitate); Descrierea extinsă a rezultatelor învăţării în termeni de cunoştinţe, aptitudini, nivel de responsabilitate şi autonomie; Elaborarea criteriilor de evaluare în conformitate cu nivelul CNC; Mecanisme de evaluare şi competenţe minime/standard pentru recunoaşterea şi certificarea calificării; Instrumente de evaluare a calificării şi asigurarea calităţii formării profesionale.

În final, Natalia Grîu, secretar de stat în domeniul educaţiei, le-a înmânat cursanţilor certificate de participare la acest program de instruire de 8 ore.

Proiectul Uniunii Europene ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” (DevRAM), Partea I. ”Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanţurile valorice interne şi globale, în special a sectorului culturii de soia”, implementat de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Internaţională Donau Soja (Austria), îşi propune să contribuie la sporirea capacităţii de afirmare a sectorului pe piaţa internă şi externă, precum şi la fortificarea capacităţii instituţiilor din învăţământul profesional tehnic din domeniul agroalimentar şi completează componenta Moldovei în cadrul Parteneriatului Strategic organizat la nivel regional între CAD şi Donau Soja, care sprijină construirea unor lanţuri valorice durabile şi incluzive pentru soia ecologică şi nemodificată genetic în Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Moldova şi Ucraina.