ÎNTÂLNIRE ÎNTRE REPREZENTANŢI AI OFICIULUI INTERNAŢIONAL AL MUNCII ŞI AI PROIECTULUI DevRAM

logo-Devram

În cadrul misiunii Oficiului Internaţional al Muncii în Republica Moldova, în vederea studierii necesităţilor şi abilităţilor în perspectiva aplicării instrumentului de analiză sectorială STED (Skills for Trade and Economic Diversification), la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA,  a avut loc o întrunire între  reprezentanţii OIM – Alessandra Molz şi Con Gregg – şi membrii echipei proiectului UE DevRAM – Daniela Preaşca şi Lilia Nahaba.

Proiectul DevRAM a oferit suport constant întru îmbunătăţirea exerciţiilor de cercetare a competenţelor cerute de sectorul muncii, pentru transpunerea lor în programele educaţionale, şi anume:

  1. A realizat studiul ”Planul anual de înmatriculare a elevilor în instituţiile din ÎPT în sectorul agroalimentar”, acoperind 6 domenii:
  • Fitotehnie;
  • Horticultură;
  • Pedologie şi protecţia solului;
  • Producţia culturilor agricole şi creşterea animalelor;
  • Zootehnie şi medicină veterinară;
  • Tehnologia produselor de origine vegetală.
  1. 2. A facilitat participarea factorilor de decizie de la MADRM şi MECC la programul de instruire realizat de Centrul Internaţional de Formare din Torino, Italia,  trainingul ”Abordări sectoriale în dezvoltarea competenţelor”.
  1. A capacitat Comitetul sectorial şi MECC, prin formarea elaboratorilor de standarde ocupaţionale şi de standarde de calificare.
  1. A asigurat suport în îmbunătăţirea Cadrului Naţional al Calificărilor, prin ajustarea metodologiilor de elaborare a standardelor ocupaţionale şi a standardelor de calificare la rigorile europene.

Urmează un proces complex de elaborare a standardelor ocupaţionale şi a standardelor de calificare pentru ocupaţiile din domeniul agroalimentar şi altă susţinere necesară factorilor de decizie în realizarea unei educaţii agricole moderne.

IMG_9902 (1)