EFORTUL BENEFICIARILOR-CHEIE DIN PROIECT S-A ÎNCUNUNAT CU SUCCES PRIN APARIȚII EDITORIALE DE VALOARE

Pestalozzi-EIC

 

 

Recent, au ieșit de sub tipar 3 seturi de Curricula de Educație interculturală pentru viitorii pedagogi și Ghiduri metodologice, însoțite de suporturi de curs, elaborate de echipe de autori profesioniști, preocupați și implicați în practicarea pedagogiei diversității în învățământul superior, sub diverse aspecte.

Astfel, conceptorii de curriculum, după ce și-au dezvoltat competențele profesionale în acest sens, printr-un program complex de formare în domeniu, au reușit să le valorifice în mod specific, conform necesităților din mediile multiculturale în care se desfășoară procesul de studii. Cele 3 universități-partenere din proiect – Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Comrat și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi – vor achiziționa piesele curriculare în cauză, prin care profesorii vor contribui în continuare la dezvoltarea competenței interculturale la studenți, viitori pedagogi. Lucrările au apărut în limbile română și engleză, iar la Universitatea de Stat din Comrat sunt unele module scrise în limbile găgăuză și rusă. Versiunile electronice ale materialelor pot fi vizualizate AICI.

Curricula, ghidurile și suportul informativ-formativ de educaţie interculturală sunt structurate pe discipline și pe module, propunând demersuri didactice variate, prin care studenții, de manieră interactivă, își pot dezvolta atitudini tolerante și responsabile, comportamente adecvate contextului multicultural și adaptate la diferențele în continuă schimbare, din grupurile de copii și adulți cu care vor lucra.

În final, ne exprimăm gratitudinea echipelor de autori, coordonatorilor locali din cele 3 universități-partenere, dar și donatorului – Fundației pentru Copii Pestalozzi din Elveția, coordonatorilor naționali și echipei de implementare a proiectului ”Promovarea şi dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”.

Viorica Goraș-Postică,
Expert proiect