PROGRAMUL DE FORMARE A MENTORILOR UNIVERSITARI PENTRU STAGIILE DE PRACTICĂ FINALIZAT CU SUCCES
În data de 18 mai curent, peste 20 de cadre didactice din universitățile-partenere ale proiectului ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice” – Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Comrat și Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți – au participat pe platforma ZOOM la ultimul seminar de evaluare și certificare în problematica mentoratului.
Formatori cu renume din Republica Moldova – Valentina CHICU și Serghei LÎSENCO – au abordat în profunzime importanța dialogului reflexiv pentru ghidarea profesionistă a studentului stagiar, provocând participanții la reflecții complexe și detaliate pe marginea studiului de caz prezentat de Maria IANIOGLO și Tatiana VELIKOVA.
A educa la studenți gândirea critică și creativă a studenților pe marginea situaților didactice se prezintă ca prioritate în dialogul sincron față în față sau on-line cu studentul, rezervându-ne timp suficient și înarmându-ne cu multă răbdare. ”Rolul mentorului este de a sprijini persoana mentorată de a-și descoperi competențele și talentul și de a se înțelege mai bine, de a reflecta pe marginea experienței, de a învăța din experiență”, accentua în mod avizat Ludmila DARII.
A prezentat interes și dialogul, posibil reflexiv, cu fostul student, al actualului profesor de matematică, Alexandru LEAHU, „profesorul cu barbă albastră”, cu referire la brandingul profesional al cadrului didactic, realizat de prof. Eugenia FOCA. Or, mentoratul trebuie să încurajeze și experiențele pozitive, nu doar aspectele vulnerabile, să-l susțină pe cadrul didactic debutant să conștientizeze lucrurile/pașii, care l-au ajutat să ajungă la succes.
Asupra necesității de instituționalizare a practicilor de mentorat și a educației interculturale în Regulamentele universitare ale stagiilor de practică au reflectat Irina CARAUȘ, Natalia CUȚITARU, Galina MUTAF, Maria IANIOGLO, în pofida multiplelor dificultăți cu care se confruntă instituțiile de învățământ superior, în acest sens. Definirea completă a conceptului de mentorat, a instrumentelor aferente procesului dat în aceste documente, dar și precizarea schimbărilor calitative și de durată ce le așteptăm prin introducerea practicilor respective au răsunat ca recomandări concluzive pentru managerii implicați.
Proiectul inovativ, implementat al treilea an de C.E. PRO DIDACTICA, este sprijinit de Fundația pentru copii „Pestalozzi” din Elveția, având unul dintre obiective – formarea competenței interculturale a profesorilor universitari la nivel de dezvoltare curriculară și de pregătire practică a studenților, viitori pedagogi.
Viorica GORAȘ-POSTICĂ, expert proiect