O PLATFORMĂ COMUNĂ PENTRU SCHIMB DE EXPERIENȚĂ PRIVIND TRECEREA LA ÎNVĂȚAREA LA DISTANȚĂ
În ultimele luni, am trăit cu toții o experiență educațională inedită, care a cerut o schimbare radicală, sub toate aspectele. Instruirea la distanță, care încearcă să se afirme de mai multă vreme, în această primăvară ne-a luat prin surprindere, cerându-și – în forță – dreptul la înstăpânire.
Procesul instructiv-educativ tradițional fiind oprit, sistemele de învățământ, inclusiv cel din R. Moldova, au purces la găsirea unor soluții de transpunere în mediul virtual, fiecare venind cu propriul model, conturat de mai mulți factori: dezvoltare economiei, nivelul de trai al populaţiei, gradul de penetrare a infrastructurii sociale de către TIC. Realitatea a arătat că este un început sau că este la început și că ne așteaptă o încercare care are nevoie de regândiri și reconfigurări, de o altă mentalitate și atitudine, de decizii de moment și cu bătaie lungă, de soluții motivante și edificatoare.
Acesta este contextul ”schițat” de ședința organizată pe data de 25 iunie curent de C.E. PRO DIDACTICA, în cadrul proiectului Shift Edu ”Competențe digitale pentru angajare în economia modernă”. Având genericul ”Schimb de experiență privind trecerea la învățarea la distanță” și întrunind on-line circa 50 de persoane – reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, experți, manageri și cadre didactice din cele 7 școli-pilot, echipa de proiect, aceasta a adus în discuție subiectul cu nr. 1 pentru comunitatea educațională – instruirea la distanță: provocări, probleme, soluții, bune practici, lecții de învățat.
În debutul evenimentului, Silviu Gîncu, șeful Direcției Învățământ profesional tehnic (MECC), apreciind mobilizarea de care au dat dovadă toți actorii educaționali, a accentuat că asigurarea continuității inițiativelor de trecere la învățarea la distanță este posibilă printr-o acțiune comună la scară națională, inclusiv prin elaborarea și derularea de proiecte de dezvoltare digitală. Rima Bezede, președintele C. E. PRO DIDACTICA, s-a referit la contribuția metodologică a proiectului Shift Edu la dezvoltarea competențelor digitale ale cadrele didactice din ÎPT, prin programul de formare desfășurat în parteneriat cu MECC, dar și la elaborarea conținuturilor digitale, reiterând importanța unor colaborări fructuoase pe această dimensiune și în viitor.
Cu o analiză a practicilor de introducere a instruirii la distanță în Estonia, România, Rusia, Ucraina, Suedia etc. a venit Sergiu Corlat, expert în proiect. În alocuțiunea sa ”Direcții prioritare în domeniul dezvoltării resurselor educaționale digitale”, acesta s-a referit detaliat și la abordarea fenomenului în R. Moldova, la pașii întreprinși, la modelul agreat, dar și la problemele întâmpinate, aducând în atenția participanților o serie de recomandări la zi vizând câteva direcții: livrări de echipamente pentru cadre didactice şi elevi, soluţii de conectare la serviciile de comunicare digitală, instruiri on-line ale cadrelor didactice pentru utilizarea platformelor digitale de comunicare şi organizarea activităţilor la distanţă; crearea de platforme cu resurse educaţionale multimedia şi dezvoltarea de conţinuturi cu implicarea unor echipe multiprofil formate din specialişti TIC, cadre didactice, designeri etc.
Experiența proiectului Educație online – destinat învățământului general – de transpunere a conținuturilor curriculare în format digital, de creare a unei biblioteci digitale, care conține cca 2500 de lecții video și peste 1500 de activități interactive (în limbile română și rusă), a fost prezentată de Michelle Iliev, manager de proiect, iar cea de promovare a resurselor educaționale deschise în cadrul proiectului Shift Edu – de Cătălina Țurcanu, asistent de proiect.
Compartimentul destinat bunelor practici de management al instruirii la distanță în ÎPT a inclus câteva studii de caz: Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale (Liuba Obadă, director adjunct), care a reușit să se adapteze prompt la noile condiții, organizând instruiri interne și acordând sprijin cadrelor didactice mai puțin familiarizate cu TIC; Centrul de Excelență în Construcții (Sergiu Coceaș, șef secție formare continuă), care a realizat și un sondaj al elevilor despre starea lor de bine, precum și formări pentru alte instituții ÎPT cu specialitatea construcții etc.
Concluzia acestei ședințe, moderată de Oxana Draguța, coordonator de proiect, poate fi rezumată la următoarele: tranziția la instruirea la distanță este o provocare pentru sistemul de învățământ și impune regândirea proceselor tradiționale, solicitând creativitate, schimbarea modelului clasic de pedagogie și soluții noi pentru menținerea interesului elevilor pentru învățare. Lipsa contactului fizic, un element esențial în procesul de învățare, a creat disconfort atât în rândul elevilor, cât și al cadrelor didactice. În acest context, preocuparea de bunăstarea elevilor și a cadrelor didactice ar trebuie să fie o prioritate pentru instituțiile de învățământ, dar și pentru minister. Totuși, viitorul educației va fi vădit influențat, sperăm spre bine, de această experiență, tehnologiile moderne interactive devenind omniprezente în procesul de predare, învățare și administrare a instituțiilor de învățământ. Eforturile de mai departe trebuie orientate spre implementarea recomandărilor specialiștilor legate de îmbunătățirea accesului cadrelor didactice și al elevilor la tehnică de calcul și Internet, a competențelor digitale, a conținutului digital, a capacității de organizare a resurselor umane, digitale și de timp, precum și spre sporirea gradului de motivare a actanților educaționali de a se implica și a realiza, de a-și asuma o altă realitate.
Acest eveniment este organizat în cadrul Proiectului Shift Edu ”Competențe digitale pentru angajare în economia modernă”, implementat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare din fondurile Programului Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare.Adresa: str. Mateevici, 23B Chișinău, Moldova, MD-2009 | Implementat de CE PRO DIDACTICA Adresa: str. Armenească, 13, Chișinău, Moldova, MD-2012 |
Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare oferă suport țărilor din Africa, Asia, Europa de Est și Sud-Est, precum și din zona Caraibelor pentru dezvoltare sustenabilă. Ministerul Federal pentru Europa, Integrarea Europeană și Afaceri Externe planifică strategiile de cooperare. Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), departamentul operațional unit al Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, implementează programele și proiectele împreună cu sectorul public și privat și organizații nonguvernamentale. |