SHIFT EDU: PROGRAM DE FORMARE ÎN MANAGEMENTUL STRATEGIC. OBIECTIVE CLARE IMPLICĂ RESPONSABILITATE ȘI CONDUC LA REZULTATE TANGIBILE
În perioada 18-20 august, în cadrul proiectului Shift Edu ”Competențe digitale pentru angajare în economia modernă”, implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, s-a desfășurat online programul de formare ”Management strategic. Integrarea TIC în planul strategic de dezvoltare și în planurile anuale”. Atelierul, adresat membrilor echipelor manageriale din cele 7 instituții beneficiare, a avut drept scop eficientizarea procesului instructiv-educativ în contextul pandemiei de coronavirus și operarea de modificări în Planul de dezvoltare strategică a instituției (PDS) din această perspectivă.
Prima zi a atelierului, care a avut în atenție managementul racordării planurilor strategice și instituționale la condițiile actuale, a debutat cu listarea provocărilor care au pus presiune pe întreg sistemul de învățământ profesional tehnic și pe comportamentul celor care îl reprezintă, dar și a soluțiilor identificate. Lipsa competențelor digitale, dotarea necorespunzătoare cu TIC, accesul limitat la Internet, lipsa conținuturilor și suporturilor didactice digitale, comunicarea profesor-elev, lipsa unei metodologii care să îmbine armonios predarea cu tehnologiile informaționale, imposibilitatea desfășurării instruirii practice sunt doar câteva dintre problemele care au dat multă bătaie de cap. Deși instituțiile au găsit căi de depășire a dificultăților și au dus la bun sfârșit anul de studii 2019-2020, multe dintre soluții au fost doar de moment, la ordinea zilei rămânând încă multe semne de întrebare, care își așteaptă răspunsul și care impun gândire și acțiune strategică, adică planificare.
Planificarea strategică este o condiție indispensabilă creșterii calității sistemului educațional, este un proces care se vrea omniprezent în activitatea unei instituții de învățământ. Pentru a fi funcțional, Planul de dezvoltare strategică trebuie revăzut anual și ajustat la noile circumstanțe. Cu atât mai mult acum, când instruirea la distanță a demonstrat cu prisosință că este nevoie de modificări importante în modul de organizarea și realizare a demersului instructiv-educativ, fapt ce trebuie concretizat în acest document strategic.
Ideea de bază în jurul căreia a fost construită ”pledoaria” formatorilor Valentina CHICU și Serghei LÎSENCO a fost ”valorificarea oportunităților”: realitatea din ultimele luni trebuie privită și interpretată ca o șansă de înfăptuire rapidă a unor schimbări, de accelerare a integrării TIC în procesul educațional și a dezvoltării competențelor digitale; de aducere la unison a celor 3 elemente de bază: ”didacticul”, comportamentul psihologic și noile tehnologii. A valorifica oportunitățile, adică faptele și tendințele, a anticipa lucrurile sau, cel puțin, a fi în pas cu ele este o necesitate, este o pârghie de dezvoltare. Prin urmare, mișcarea înainte a unei instituții depinde anume de această capacitate: de a identifica, a analiza și a explora oportunitățile, de a le utiliza în folos propriu.
Contextul actual reclamă reconsiderarea sistemului de învățământ, noi abordări și accente, valorificarea oportunităților și multiplicarea experientelor pozitive. Iar schimbările care se cer (elaborarea și implementarea unor programe de formare axate pe metodologia utilizării TIC la ore; modalități eficiente de organizare a lecțiilor online; conținuturi și probe de evaluare digitale; ”cabinete metodice virtuale”; sistem de monitorizare și evaluare a instruirii la instanță; sisteme informaționale și registre electronice; revizuirea fișei postului etc.) trebuie să se regăsească în planul de dezvoltare strategică a fiecărei instituții de învățământ.
De aceea, în cadrul atelierului, ”balanța” a înclinat spre reactualizarea cunoștințelor despre PDS (componentele sale, cu accent pe cele care cer a fi ajustate sau completate sistematic etc.); spre exerciții de formulare corectă a obiectivelor strategice și specifice, a indicatorilor; spre prezentarea unui model de decodificare și înțelegere a factorilor interni și externi. Anume acest model a fost propus drept reper pentru tema de casă a cursanților: analiza situației curente și planificarea modificărilor în PDS și în planurile operaționale ale instituțiilor la nivel de viziune, obiective, activități, indicatori. În ultima zi a atelierului, produsele elaborate de echipele manageriale s-au bucurat de feedback din partea formatorilor, care au venit cu sugestii de îmbunătățire concrete.
Participanții, ale căror nevoi au stat la baza organizării programului de formare, au dat dovadă de interes și deschidere pentru dezvoltare profesională și pentru această provocare pe nume ”planificare strategică”, fără de care intenția de a avansa și a atinge succesul se poate reduce la un ”mers de dragul mersului”.
Proiectul Shift Edu ”Competențe digitale pentru angajare în economia modernă” este implementat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare din fondurile Programului Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare.
Adresa: str. Mateevici, 23 B, Chișinău, Moldova, MD-2009 |
Implementat de
C.E. PRO DIDACTICA Adresa: str. Armenească, 13, Chișinău, Moldova, MD-2012 |
Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare
Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare oferă suport țărilor din Africa, Asia, Europa de Est și Sud-Est, precum și din zona Caraibelor pentru dezvoltare sustenabilă. Ministerul Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe planifică strategiile de cooperare. Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), departamentul operațional unit al Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, implementează programele și proiectele împreună cu sectorul public și privat și organizații nonguvernamentale. |