INAUGURAREA CENTRULUI DIDACTIC DE EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ LA FACULTATEA DE PSESAS, USM
În 26 august curent, în sala 419 din blocul 3 al USM, a avut loc deschiderea Centrului Didactic de Educație Interculturală, dotat în cadrul proiectului ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”, sprijinit de Fundația Pestalozzi din Elveția și implementat de CE PRO DIDACTICA în 3 universități din țară: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea de Stat din Comrat. Decanul facultății, prof. Vl. GUȚU, a salutat această inițiativă și a subliniat necesitatea Centrului și oportunitățile de dezvoltare a competenței interculturale la studenți și profesori, subliniind că ”demult trebuia făcut acest pas, or, lipsa de coeziune etnică, lingvistică și socială în comunitățile din R. Moldova, conflictele interculturale persistă de la declararea independenței până în prezent. Sperăm ca măcar o parte dintre ele să fie soluționate prin activitatea Centrului dat”.
Coordonatorul local – dna dr. conf. univ. Maia ȘEVCIUC – a apreciat investiția făcută, valoarea inestimabilă a lotului de carte, selectat de la toate editurile din țară, dar și din România, inclusiv cele editate de PRO DIDACTICA. De asemenea, tehnica achiziționată, conformă cu ultimele exigențe tehnologice, va ajuta profesorii și studenții să se încadreze într-un proces educațional performant.
Dna prof. Viorica GORAȘ-POSTICĂ a mulțumit echipei de proiect pentru implicare (dnelor prof. Ludmila DARII, Irina GÂNCU, Silvia GUȚU, Olga DICUSARĂ, Irina CARAUȘ, Elena BANARI, Marcela ADAM, Dorina ROTARI), al treilea an deja – a reiterat despre documentele elaborate de aceasta – Curricula și Ghidurile metodologice de EIC în limbile română și engleză. A exprimat gratitudine finanțatorilor și coordonatorilor naționali Cristina BUJAC, Natalia BALTĂ și Olga MOROZAN pentru sprijin și monitorizare responsabilă.
La ședințele Consiliului Facultății și a Departamentului de Științe ale Educației a fost aprobat Regulamentul de funcționare a Centrului, publicul prezent fiind informat că ”Centrul este o structură în cadrul USM, care urmărește să fie un spațiu pentru dialog și colaborare între studenți și profesori, pentru a realiza cele mai bune inițiative privind dezvoltarea personală și profesională în domeniul EIC, promovând dezvoltarea competenței interculturale și a celorlalte competențe-cheie, implicarea activă a studenților în activitățile de voluntariat în instituțiile educaționale, învățarea formală, non-formală și informală.”
Viorica GORAȘ-POSTICĂ, expert proiect