METODIȘTII UNIVERSITARI AU DELIBERAT ASUPRA CONTINUĂRII PRACTICILOR DE DEZVOLTARE A COMPETENȚEI INTERCULTURALE LA STUDENȚII VIITORI PEDAGOGI
Pe 6 octombrie curent, în cadrul unui atelier de lucru, coordonatorii stagiilor de practică au discutat activitățile ce urmează a fi desfășurate până la finele anului curent, când se va încheia prima fază a proiectului ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”, implementat de C.E. PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți și Universitatea de Stat din Comrat.
Principalele probleme, care au figurat pe agendă, au fost următoarele:
- Elaborarea Îndrumarelor/Ghidurilor pentru practici, cu mostre/exemple de activități practice EIC, pe care studenții sa le utilizeze la stagiile de practică, inclusiv în mediul online, având în vizor atât curriculumul universitar elaborat în proiect, dar și curriculumul școlar în uz.
- Aplicarea instrumentelor de monitorizare a practicilor de specialitate, care, deocamdată, se desfășoară doar online si a implementării curricula EIC in următoarele 3 luni de proiect. Participanții au primit aceste instrumente revizuite, le vor aplica, adaptându-le, din mers, la noile condiții impuse de criza pandemică.
- Desfășurarea unui program complex de formare pentru profesorii universitari în domeniul instruirii la distanță (la finele lunii octombrie), pentru eficientizarea educației interculturale a studenților și pentru definitivarea unui set de instrumente practice de lucru cu studenții (online și față în față).
- Extinderea dotării Centrelor de educație interculturală din universități și a valorificării resurselor în formarea inițială a cadrelor didactice de la cât mai multe facultăți din instituție.
- Implicarea profesorilor din proiect la o serie de webinare internaționale în problematica medierii conflictelor, în baza unor contexte locale relevante din Ucraina și din Republica Moldova, desfășurate într-un proiect original, sprijinit de GPPAC.
Cu statut de concluzie, subliniem importanța dezbaterilor dintre colegi, care au lucrat într-un tempou eficient pe parcursul a doi ani și care se vor mobiliza să încheie cu succes faza întâi de proiect. S-a insistat că este crucial ca beneficiarii de bază ai proiectului – studenții viitori pedagogi – să fie mai bine pregătiți pentru a desfășura o educație interculturală de calitate, chiar și la distanță, să fie profund motivați, ca să poată ajuta copiii/adolescenții și părinții să răspundă în mod constructiv la provocările mediilor multiculturale din care fac parte. Perspectiva continuării proiectului în următorii 3 ani, a extinderii parteneriatului cu mai multe universități din țară a fost o plusvaloare optimistă esențială pentru demersul pedagogic în cauză.
Viorica Goraș-Postică, expert proiect