CTA SVETLÂI: DOUĂ VIZITE DE STUDIU PENTRU 43 DE ELEVI DE LA ”AGRONOMIE”
Școlile beneficiare ale proiectului ”DevRAM”, Partea I își continuă vizitele de studiu la agenții economici. Colegiul Tehnic Agricol din Svetlâi are planificate mai multe. Două dintre ele au fost desfășurate la SRL ”Terra Vitis” din Cahul, pentru elevii de la specialitatea ”Agronomie”. Acestea au avut drept scop studierea tehnologiilor moderne de prelucrare a solului și a celor utilizate în domeniul horticol. La prima vizită au participat 15 persoane (grupa 41 a), iar la cea de-a doua – 28 (grupa 11 a).
Pe parcursul celor câteva ore petrecute la întreprindere, care este specializată în creșterea pomilor fructiferi și a plantelor tehnice, tinerii au fost familiarizați cu: metode avansate de prelucrare a solului; subtilitățile managementului agricol și ale organizării și monitorizării procesului de cultivare a viței de vie; sistemul intensiv de culturi pomicole; varietatea plantațiilor pomicole etc.
Prezentările pregătite pentru viitorii agronomi și tehnologi au fost bogate în informații, elevii având posibilitatea să-și aprofundeze cunoștințele privind noile tehnologii de cultivare a culturilor și pomilor, tendințele în mecanizarea agriculturii, modalitățile de organizare a gospodăriei fermiere.
Vizitele de studiu fac parte din acțiunile de orientare în carieră ale proiectului și își propun să contribuie la consolidarea parteneriatului dintre mediul educațional și cel antreprenorial, la creșterea atractivității specialităților din domeniul de interes al întreprinderilor, la sporirea șanselor de angajare sau de recrutare a viitorilor specialiști în câmpul muncii.
Susţine educaţia agricolă!
Proiectul Uniunii Europene ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” (DevRAM), Partea I. ”Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanţurile valorice interne şi globale, în special a sectorului culturii de soia”, implementat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Internaţională Donau Soja (Austria), îşi propune să contribuie la sporirea capacităţii de afirmare a sectorului pe piaţa internă şi externă, precum şi la fortificarea capacităţii instituţiilor din învăţământul profesional tehnic din domeniul agroalimentar şi completează componenta Moldovei în cadrul Parteneriatului Strategic organizat la nivel regional între CAD şi Donau Soja, care sprijină construirea unor lanţuri valorice durabile şi incluzive pentru soia ecologică şi nemodificată genetic în Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Moldova şi Ucraina.