Comunicat de presă: Facilități moderne de instruire pentru tinerii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlâi

devram_15.12

Astăzi, 21 mai, a avut loc o vizită de monitorizare la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlâi, organizată în cadrul proiectului Uniunii Europene ”DevRAM”, Partea I, care a oferit suport pentru crearea în instituție a unui nou laborator pentru instruirea practică a viitorilor tehnicieni în instalații electrice.

Noile standarde privind agricultura modernă au dictat necesitatea introducerii în oferta instituțiilor de învățământ profesional tehnic a unui nou curs de formare „Electrificarea agriculturii”.

Laboratorul a fost dotat cu echipamentul necesar amenajării a două standuri: „Rețele și instalații electrice” și „Instalarea și reglarea instalațiilor electrice în întreprinderi și construcții civile”. În laboratorul nou creat, elevii vor învăța să repare și să utilizeze sistemele și echipamentele electrice. Instruirea va satisface nevoia de specialiști din sudul Republicii Moldova.

În fiecare an, aproximativ 100 de elevi vor avea ocazia să efectueze 20 de lucrări practice și să își îmbunătățească competențele profesionale de montaj, funcționare, mentenanță a instalațiilor și sistemelor de distribuție a energiei electrice.

Prezentă la eveniment, dna Irina Vlah, Bașcan, Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, a mulțumit Uniunii Europene și Agenției Austriece pentru Dezvoltare pentru sprijinul acordat învățământului profesional tehnic și, în special, Colegiului Tehnic Agricol din Svetlâi, menționând că susținerea partenerilor este esențială  pentru schimbarea în bine a regiunii și pentru modernizarea acesteia.

Dl Mihail Machidon, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a accentuat importanța educației agricole pentru economia Republicii Moldova și a atragerii tinerilor către acest sector. ”Asigurarea competitivității agriculturii naționale pe plan internațional este posibilă doar prin modernizarea acesteia, prin formarea unor specialiști competenți, printr-o colaborare durabilă între instituțiile de învățământ, instituțiile de cercetare și agenții economici”.

Dna Stella Avallone, Ambasadorul Austriei în Republica Moldova, a menționat că Austria și Moldova sunt strâns legate printr-o gamă largă de activități în domeniul economiei, al securității, afaceri sociale, educației și culturii. Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare are drept direcții de intervenție învățământul profesional și incluziv, protecția mediului, asigurarea accesului la resurse de apă și adaptarea la schimbările climatice, precum și buna guvernare, statul de drept și consolidarea păcii. Între 1997 și 2019, Austria a oferit Moldovei asistență oficială pentru dezvoltare în valoare de aproximativ 58 de milioane Euro. Dna Avallone s-a referit la importanța reformei instituționale inițiate de proiectul „DevRAM”, Partea I, care a presupus revizuirea documentelor standard și a metodelor de lucru, reconceptualizarea procesului educațional și a sălilor de clasă, crearea de sinergii și parteneriate durabile între instituțiile de învățământ, autoritățile de stat, comunitatea de afaceri și donatorii internaționali.

Dna Ilona Gruenewald, Manager de proiecte Agricultură și Dezvoltare rurală, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a subliniat că sprijinirea dezvoltării zonelor rurale din Republica Moldova este o prioritate-cheie pentru Uniunea Europeană. Crearea de oportunități de formare și de integrare socio-profesională pentru tineri, precum și dezvoltarea sistemului de formare continuă a adulților va contribui la creșterea atractivității zonelor rurale și a calității vieții, a competitivității sectorului agroalimentar din Republica Moldova. Acest lucru este esențial pentru o integrare și un acces sporit pe piața internațională, ceea ce va accelera în cele din urmă creșterea economică și dezvoltarea țării.

Datorită îmbunătățirilor efectuate cu suportul proiectului Uniunii Europene ”DevRAM”, Partea I procesul de formare inițială în învățământul profesional tehnic agricol va fi mult mai aproape de piața muncii pentru mii de tineri.

*

Proiectul Uniunii Europene ”DevRAM”, Partea I a acordat asistență pe mai multe dimensiuni. Unele dintre rezultatele proiectului cu impact major asupra comunității includ: bază tehnico-materială îmbunătățită,  programe de formare pentru manageri, cadre didactice și elevi, formare de formatori, laboratoare de  instruire practică modernizate, realizare de pagini web și tururi virtuale, participare la expoziții naționale și internaționaleю Proiectul lucrează direct în șapte instituții de învățământ profesional tehnic,  dar are un impact extins asupra întregului învățământ agricol din Republica Moldova.

Proiectul Uniunii Europene ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova”, Partea I. ”Creșterea competitivității sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanțurile valorice interne și globale, în special a sectorului culturii de soia” este implementat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA și Asociația Internațională Donau Soja (Austria).

Devram-logo-en-nou-21.05

PRESS RELEASE

Modern training facilities for young people from the Agricultural Technical College in Svetlyi

Today, 21 May 2021, a monitoring visit to the Agricultural Technical College in Svetlyi was organized by DevRAM Part I project with the support of the European Union, which subsidised the school to organise a new laboratory for the practical training for future electrotechnitians.

New standards for modern agriculture made it necessary in the VET schools to offer a new training course in “Electrification of agriculture”. The laboratory was equipped for 2 courses: “Electrical networks and installations” and “Installation and regulation of electrical installations in enterprises and civil constructions”. In the newly created laboratory, students will learn to repair and use electrical systems and equipment. The training will meet the need for specialists in the South of Republic of Moldova. Every year, about 100 students will have the opportunity to complete 20 practical trainings and enhance their professional skills of assembly, operation, maintenance of electricity distribution installations and systems.

Ms. Irina Vlah, the Bashkan of the Autonomous Territorial Unit of Gagauzia, thanked the European Union and the Austrian Development Agency for the contribution they have made to the vocational education sector and in particular to the Agricultural Technical College in Svetlyi, emphasizing that the support of partners is essential for the good change of the region and for its modernisation.

Mr. Mihail Machidon, the State Secretary of the Ministry of Agriculture, Regional Development and Environment, stressed the importance of agricultural education for the economy of the Republic of Moldova and the attraction of young people to this sector. „Ensuring the competitiveness of national agriculture at  international level is possible only through its modernisation, training of competent specialists and sustainable cooperation between educational institutions, research institutions and economic agents.”

Ms. Stella Avallone, Austrian Ambassador to the Republic of Moldova, mentioned that Austria and Moldova are closely connected through a wide range of activities: in the field of economy, the security sector, social affairs, education and culture. Austrian Development Cooperation is focusing on labor-oriented and inclusive education, on environmental protection, providing access to water and adapting to climate change, as well as on governance, rule of law and peacebuilding. Between 1997 and 2019, Austria provided a total of about 58 million Euros in official development assistance to Moldova. Ms. Avallone highlighted the institutional reform initiated by DevRAM project Part I, which includes the revision of standard documents and working methods, the reconceptualisation of the educational process and even the classrooms. Furthermore, this project has also created synergies and partnerships that will last between educational institutions, state authorities, the business community and international donors.

Ms. Ilona Gruenewald, the Programme Manager for rural development and Agriculture, EU Delegation to the Republic of Moldova, underlined that supporting the development of rural areas in the Republic of Moldova is a key priority for the European Union. Creating education and socio-economic opportunities, especially for the youth as well as lifelong learning for adults, improves not only the attractiveness of rural areas and life quality, contributing to the increase of professionalism and competitiveness of the agri-food sector in the Republic of Moldova.

This is essential for an integration and increased access to high value markets, which will ultimately accelerate economic growth and the development of the country.

Due to the improvement carried out with the support of the European Union funded project ”DevRAM”, Part I, the initial and continuing training process in the agri-food technical vocational education will be much closer to the labour market for thousands of students and specialists in the field.

*

The project ”DevRAM”, Part I, financed by the European Union, includes a series of support areas. Some of the project´s outcomes with major impact on the community include the strengthening the capacity of vocational education institutions in the agri-food sector, improved technical and material base, training programs for managers, teachers and students, training of trainers, modernized practical training laboratories, creation of websites and virtual tours, participation in national and international exhibitions. The project works directly in seven VET institutions, with an extended impact on all agri-VET institutions in the Republic of Moldova.

The project “DevRAM”, Part I is financed by the European Union and implemented by the Austrian Development Agency (ADA), in partnership with the PRO DIDACTICA Educational Center and the Donau Soja International Association (Austria).

devram_ru

ПРЕСС-РЕЛИЗ

 СОВРЕМЕННЫЕ ВОЗМОЖНОСТИ ОБУЧЕНИЯ ДЛЯ СТУДЕНТОВ АГРАРНО-ТЕХНИЧЕСКОГО КОЛЛЕДЖА СВЕТЛЫЙ

Сегодня, 21 мая 2021 года, был организован мониторинговый визит в Аграрно-технический колледж Светлый. При поддержке проекта Европейского Союза «DevRAM», Часть I в этом учебном зaведении была организована новая лаборатория для проведения практических занятий будущих электротехников.

Новые стандарты для современного сельского хозяйства вызвали необходимость включить в программу учебных заведениях ПТО новый курс «Электрификация сельского хозяйства». В лаборатории были оборудованы две стойки: «Электрические сети и установки» и «Монтаж и регулировка электроустановок на предприятиях и в гражданском строительстве». В данной лаборатории студенты научатся ремонтировать и использовать электрические системы и оборудование. Программа обучения удовлетворит потребность в специалистах на юге Республики Молдова. Ежегодно около 100 студентов будут иметь возможность пройти 20 практических занятий и повысить свои профессиональные навыки в области сборки, эксплуатации, обслуживания электроустановок и систем распределения электроэнергии.

Г-жа Ирина Влах, Башкан Автономно-Территориального Образования Гагаузия, поблагодарила Европейский Союз и Австрийское Агентство по Развитию за вклад, который они внесли в сектор профессионального образования и, в частности, в Аграрно-технический колледж Светлый, подчеркнув, что поддержка партнеров имеет важное значение для развития региона и его модернизации.

Г-н Михаил Макидон, Государственный Секретарь Министерства Сельского Хозяйства, Регионального Развития и Окружающей Среды, отметил важность сельскохозяйственного образования для экономики Республики Молдова и привлечения молодежи в агропродовольственный сектор.

Он отметил, что прочное сотрудничество между образовательными и исследовательскими учреждениями и бизнес-сектором имеет решающее значение для обеспечения модернизации национального сельского хозяйства и повышения его конкурентоспособности на международном уровне.

Г-жа Стелла Аваллоне, Посол Австрии в Республике Молдова, отметила, что Австрию и Молдову тесно связывает огромный масштаб деятельности: в области экономики, сектора безопасности, социальной защиты, образования и культуры. Австрийское Агентство по Развитию сосредоточено на ориентированном на труд и инклюзивном образовании, на защите окружающей среды, обеспечении доступа к воде и адаптации к изменению климата, а также на управлении, верховенстве закона и миростроительстве. В период с 1997 по 2019 год, официальная помощь Австрии Республике Молдове, предоставленная в целях развития, составила в общей сложности около 58 миллионов евро. Г-жа Аваллоне подчеркнула институциональную реформу, инициированную «DevRAM», Часть I, которая включает пересмотр стандартных документов и методов работы, реконцептуализация образовательного процесса и даже учебных классов. Кроме того, этот проект создал синергию и устойчивое партнерство между образовательными учреждениями, государственными органами, бизнес-сообществом и международными донорами.

Г-жа Илона Грюневальд, менеджер программы по развитию сельских районов и сельского хозяйства, Представительство ЕС в Республике Молдова, подчеркнула, что поддержка развития сельских территорий в Республике Молдова является ключевым приоритетом для Европейского Союза. Создание образовательных и социально-экономических возможностей, особенно для молодежи, а также для непрерывного образования взрослых, улучшает не только привлекательность сельских территорий и качество жизни, но способствует повышению профессионализма и конкурентоспособности агропродовольственного сектора в Республике. Молдова. Это важно для интеграции и расширения доступа к международным рынкам, что в конечном итоге ускорит экономический рост и развитие страны.

Благодаря усовершенствованиям, осуществленными при поддержке проекта Европейского Союза «DevRAM», Часть I, процесс начального и непрерывного обучения в рамках профессионально-технического образования в области агропродовольствия станет намного ближе к рынку труда для тысяч студентов и специалистов в этой области.

*

Проект «DevRAM», Часть I, финансируемый Европейским Cоюзом, оказал помощь по нескольким направлениям. Некоторые из результатов проекта, оказывающих большое влияние на общество, включают укрепление потенциала учреждений профессионального образования в агропродовольственном секторе, улучшение технической и материальной базы, учебные программы для менеджеров, преподавателей и студентов, обучение тренеров, модернизированные лаборатории для практических занятий, создание сайтов и виртуальных туров, участие в национальных и международных выставках. Проект осуществляется непосредственно в семи учреждениях ТПО, но его результаты распространяются на все учреждения ТПО в области сельского хозяйства в Республике Молдова.

Проект «Развитие сельских территорий в Республике Молдова  – DevRAM», Часть I. «Повышение конкурентоспособности агропродовольственного сектора путем интеграции во внутренние и глобальные производственно-сбытовые цепочки, в частности в соевом секторе», финансируемый Европейским Cоюзом и реализуемый Австрийским Агентством по Развитию (ADA), в партнерстве с Образовательным центром PRO DIDACTICA и Международной Ассоциацией Donau Soja (Австрия).